Brașov | Plata unor taxe și amenzi se poate face online, fără autentificare

Începând din această săptămână, plata anumitor taxe și amenzi se va putea face direct din portalul primăriei Brașov, fără a mai fi necesară autentificarea. Astfel accesând www.brasovcity.ro/servicii pentru cetateni/plata taxa sau plata amendă, oricine poate face aceste plăți fără a mai fi nevoit să își creeze cont de autentificare și să primească o parolă.

Taxele care se pot plăti în mod direct, accesând link-ul https://serviciimobile.brasovcity.ro/PlatiAmenzi/Plati/Taxa/Taxa.aspx, sunt:

  • taxa pentru certificatul de urbanism;
  • taxa de atestare edificare/extindere/radiere construcție; taxa de nomenclator stradal
  • taxa judiciară de timbru

Amenzile care se pot plăti fără autentificare, accesând link-ul https://serviciimobile.brasovcity.ro/PlatiAmenzi/Plati/Amenda/Amenda.aspx sunt:

  • amendă Direcția de Sănătate Publică;
  • amendă Evidența persoanei;
  • amendă jandarmerie (Legea 61/1991);
  • amendă Poliția Locală (Legea 61/1991);
  • amendă Poliția Națională (Legea 61/1991);
  • amendă Poliția Națională (Legea 12/1990);
  • amendă Poliția Națională (Legea 333/2003);
  • amendă asociații de proprietari,
  • amendă Jandarmerie, în baza unor hotărâri ale Consiliului Local;
  • amendă Poliție Locală, în baza unor hotărâri ale Consiliului Local;
  • amendă transport în comun;
  • amendă circulație;
  • amenzi ale instituțiilor centrale;
  • amendă parcare (HCL 152/2006 sau 251/2005);
  • amendă pierdere sau deteriorare documente;
  • amendă pierdere sau deteriorare pașaport;
  • amendă rovinietă;
  • amendă taxi (Legea nr. 38/2003).

În zilele următoare vor fi introduse noi facilități de plată electronică fără autentificare; prima, la care se lucrează în acest moment, este cea a abonamentelor de parcare pentru Parcarea multietajată Regina Maria.

Leave a Reply

Your email address will not be published.