Bienala de Poezie 2025 – Solace and Solitude | Poezia taie adânc și aduce oamenii împreună

În 7 și 8 noiembrie 2025, la Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov a avut loce cea de-a șaptea ediție a Bienalei europene de poezie organizată de Facultatea de Litere a Universității Transilvania, intitulată Solace and Solitude.

În acest scurt video story am inclus trei poete, participante în a doua zi a Bienalei: Simona Sigartău, Iya Kiva și Rita Chirian.

Am selectat cele trei poete pentru poezia pătrunzătoare, poezia care taie adânc, așa cum spune Radu Vancu în volumul său de poezie Kaddish. Trei stiluri diferite, dar foarte provocatoare și foarte personale.

Episodul poate fi urmărit și pe Spotify – https://open.spotify.com/episode/77DgqO7SCBQzCcO08KutYX?si=koz-uR2FQuK0uTpjylijxA

Simona Sigartău (n. 1993) este profesoară de limba și literatura română în Sibiu. Deține un doctorat în filologie, cu o teză despre raporturile de putere și comunitățile periferice în proza anilor 2000. Textele ei au apărut în revistele Poesis Internațional, Familia, Matca Literară și Revista de Povestiri, iar autoarea a susținut lecturi la evenimente organizate de Pragul Vaida și Swords.

În 2024, a debutat cu volumul de poezie „Singuri sub râsetele familiilor perfecte”, Casa de Editură Max Blecher, cu care a câștigat Campionatul Național de Slam Poetry și a reprezentat România la Campionatul European de Slam Poetry (Slovacia, decembrie 2024). În 2025, volumul ei de debut a primit Premiul Național „Mihai Eminescu” – Opus Primum.

Iya Kiva este o poetă, traducătoare și jurnalistă ucraineană. Este autoarea a trei volume de poezie, cel mai recent fiind Râsul unui rug stins (2023). Poeziile ei au fost traduse în 35 de limbi. Volumele sale de poezie au fost publicate în Bulgaria, Polonia, Italia și Suedia.

Kiva este câștigătoarea celui de-al doilea turneu poetic dedicat Cronicarului Nestor (2019, Ucraina), laureată a Premiului LitAkcent (2019, Ucraina) pentru volumul Prima pagină a iernii, a Premiului Metafora pentru traducători (2020, Ucraina), precum și a Premiului „Timpul din România” „pentru rezistența sa prin poezie și pentru curajul cu care vorbește despre războiul ruso-ucrainean” (2025, Moldova).

Volumul ei de poezie Tăcerea îmbrăcată în litere chirilice va fi publicat în SUA la începutul anului 2026 (Harvard Ukrainian Research Institute). Ea locuiește în Lviv.

Rita Chirian (n. 1982) este poetă, cronicar literar și traducătoare. A publicat cinci volume de poezie: Sevraj (2006), care i-a adus Premiul Național „Mihai Eminescu” pentru debut; poker face (2010); Asperger (2012); Casa fleacurilor (2016), volum distins cu Premiul Tânărul Scriitor al Anului 2016. Cea mai recentă colecție a sa, Medusa (Casa de Editură Max Blecher, 2024), a fost realizată cu sprijinul Bursei de creație poetică a Fundației Cărturești (ediția a IV-a, 2023) și a fost desemnată Cartea de poezie a anului 2024 la cea de-a XV-a ediție a Galei Tinerilor Scriitori. Volumul a fost, de asemenea, nominalizat pe listele scurte ale Premiilor Observator Cultural și Radio România Cultural. În prezent, locuiește în Sibiu.

*****

Bienala de poezie propune la fiecare ediție un concept ales în raport cu contemporaneitatea cea mai stringentă pentru a reafirma relevanța poeziei ca artă a curajului de a explora și exprima realitatea înainte ca aceasta să se configureze în discursul public. Ediția din 2025 explorează multiplele forme de consolare pe care le poate oferi poezia, în actul scrierii sau al lecturii ei, atunci când deschide spații reflexive sau, dimpotrivă, ne ajută să ne conectăm la ceilalți.

Invitații acestei ediții sunt: Crina Bega (RO), Iustin Butnariuc (RO), Francisca Camelo (PT), Ruxandra Cesereanu (RO), Rita Chirian (RO), Nichita Danilov (RO), Andrew Davidson-Novosivschei (RO/US), Florin Gherman (RO), Iya Kiva (UA), Marko Pogačar (HR), Simona Sigartău (RO), Ana Tcheishvili (GE), Andreas Unterweger (AT), Alexandru Vakulovski (MD), Závada Péter (HU). Performance: Avin Ahmadi (IR/AT).
Parteneri: Centrul Cultural Austriac, Ambasada Portugaliei în România.

Lucrarea care stă la baza imaginii Bienalei de anul acesta îi aparține artistului Johannes Hugo Stoll (Future Granpa’s Secret Recipe), artist in residence al Universității Transilvania din Brașov.

Seria Litera 9 stories – https://litera9.com/cultura/stories/

Leave a Reply

Your email address will not be published.