Astăzi, 20 mai, primarul George Scripcaru s-a întâlnit cu vicepreședintele CJ, Imelda Toaso, coordonatorul proiectului SMID și reprezentantul Asociației ISO Mediu, primarul comunei Prejmer, Șerban Tudorică, pentru a discuta stadiul elaborării Strategiei de Management Integrat al Deșeurilor și etapele care mai sunt de parcurs până la depunerea proiectului de finanțare de la Uniunea Europeană pentru implementarea acestei strategii. La întâlnire au mai participat, pe lângă viceprimarul Laszlo Barabas, care are atribuții în gestionarea salubrizării la nivelul orașului Brașov, și reprezentanții EPMC Consulting, firma care asigură consultanță în elaborarea SMID-ului.
„Am avut o întâlnire de lucru cu vicepreședintele Consiliului Județean, cu viceprimarul municipiului Brașov și cu proiectanții proiectului SMID. Am făcut o evaluare a stadiului în care ne aflăm din punct de vedere procedural, al demersurilor făcute. Proiectanții ne-au informat în ce stadiu se află, am prezentat și noi datele referitoare la municipiul Brașov, am identificat responsabilitățile care ne revin la nivelul municipiului. Trebuie să identificăm două-trei amplasamente pentru depozitarea de deșeuri în regim voluntar, la nivelul municipiului, în așa fel încât cetățenii să poată să transporte și să depoziteze singuri, la aceste centre, deșeurile, care apoi să fie sortate și preluate de operatorul de salubrizare. De asemenea, am aflat astăzi răspunsul primit de la Agenția Națională de Protecție a Mediului și de la Ministerul Mediului referitor la o locație pentru un nou depozit în județul Brașov, și am mai constatat azi că trebuie găsită o soluție pentru un centru de management integrat al deșeurilor, în proximitatea municipiului Brașov, adică în una dintre localitățile din jurul Brașovului, care să fie inclusă în cererea de finanțare. Eu cred că față de situația anterioară suntem într-un stadiu bun, din perspectiva etapelor parcurse în ultimul an de zile, și dacă lucrurile s-ar derula fără anumite obstacole cred că în timpul stabilit împreună vom putea accesa și banii, respectiv aproape 100 de milioane de euro. Astfel vom rezolva și o problemă a județului Brașov în ce privește gestionarea integrată a deșeurilor, și vom depăși încă o fază problematică a județului, care trebuia gestionată acum mulți ani de zile, dar care ne-a adus în situația de a recupera acum timpul pierdut. Cred că suntem pe drumul cel bun”, a declarat George Scripcaru, primarul Brașovului.
Discuțiile s-au axat în principal pe recomandările pe care Agenția Națională de Protecția Mediului și Ministerul Mediului le-au făcut pe marginea Planului județean de gestionare a deșeurilor, precum și pe investițiile care pot fi finanțate de UE.
Cea mai importantă recomandare este cea referitoare la construirea unui nou depozit ecologic pentru deșeuri. Conform prevederilor legale, cele două autorități au recomandat eliminarea acestui obiectiv de investiții, având în vedere că o astfel de facilitate poate fi avizată doar în condițiile în care rampa ecologică funcțională are un grad de umplere de peste 75%, ceea ce nu este cazul la depozitul ecologic de deșeuri FINECO.
„În acest moment, Consiliul Județean încearcă să definitiveze documentația pentru cererea de finanțare care se va depune pentru realizarea proiectului «Sistem de management integrat al deșeurilor». În acest proces, care este totuși un proces foarte lung, primul pas l-a reprezentat elaborarea Planului județean de gestionare a deșeurilor, iar o primă variantă a fost depusă deja la Agenția de Protecție a Mediului, în vederea avizării. În acest moment, pe soluțiile identificate și pe investițiile care se dorește a fi realizate în proiect am primit o serie de recomandări din partea autorităților și urmează să ne conformăm, în sensul în care acest plan prevedea și realizarea unui depozit (ecologic de deșeuri, n.n.) nou în județul Brașov, iar recomandările autorităților, atât ale ANPM cât și ale Ministerului Mediului, au fost de a se reanaliza această opțiune, având în vedere că depozitul existent în acest moment, depozitul ecologic din Municipiul Brașov, are doar 31% suprafață ocupată din capacitatea proiectată, iar reglementările legale ne spun că doar de la 75% grad de ocupare putem demara construcția unui depozit nou. În acest sens, la acest moment noi analizăm și planul B, care presupune realizarea investițiilor constând într-un Centru de management integrat al deșeurilor și o serie de instalații amplasate în diferite zone ale județului, astfel încât doar deșeurile care vor rămâne la final după tratarea în aceste instalații, adică aproximativ 10% din cantitatea inițială, să ajungă la depozitul de lângă Brașov”, a explicat Toaso Imelda, vicepreședinte al Consiliului Județean Brașov.
În urma discuțiilor de astăzi s-a stabilit care vor fi investițiile majore pentru care se vor solicita fonduri de UE. Cea mai importantă dintre acestea este amenajarea centrului de management integrat a deșeurilor. Conform recomandărilor, acesta ar trebui poziționat în interiorul unei raze de 30 de kilometri față de Brașov și trebuie să conțină o stație de tratare mecano-biologică, o stație de sortare, o stație de compost și tratare a bio-deșeurilor. Suprafața totală a acestui centru este de 16-20 de hectare.
Totodată, s-a discutat și despre posibilele locații pentru înființarea celor 3 centre de colectare deșeuri prin aport voluntar (centre în care cetățenii își duc singuri deșeurile), care vor fi amenajate în municipiul Brașov. Având în vedere că pentru amenajarea unui astfel de centru este necesară o suprafață de 2.000-5.000 mp, primarul a precizat că, până la următoarea întâlnire, va identifica cele 3 zone care se încadrează pentru amenajarea centrelor.
Potrivit coordonatorului proiectului SMID, Imelda Toaso, la nivelul județului Brașov ar trebui amenajate centre de colectare deșeuri prin aport voluntar în toate localitățile urbane.
În ceea ce privește etapele care mai sunt de parcurs, conform precizărilor reprezentanților firmei de consultanță, până în luna septembrie se speră să fie finalizat studiul de fezabilitate, iar cel târziu în decembrie sau ianuarie să fie depus proiectul de finanțare, apoi să înceapă implementarea proiectului. Termenul pentru finalizarea lucrărilor este 2023, astfel încât în 2024 sistemul să fie funcțional la capacitate maximă.
„În acest moment a demarat procedura pentru Planul județean de gestionare a deșeurilor și în urma aprobării acestui plan se poate definitiva proiectul și transmite spre aprobare la finanțator, care este Ministerul Fondurilor Europene. Procedura de mediu durează cam șase luni. În această perioadă noi pregătim studiul de fezabilitate, așteptăm acum din partea unităților administrativ teritoriale să identifice terenurile unde vor fi amplasate noile investiții ale proiectului, după care definitivăm studiul de fezabilitate și spre sfârșitul anului sperăm să depunem proiectul la minister”, a spus Marius Băican, reprezentant EPMC Consulting, consultantul CJ în proiectul «Sistem de management integrat al deșeurilor».
Sursa foto: Primăria Brașov
Leave a Reply