La Centrul Național al Dansului București (CNDB), noua stagiune începe sub semnul colaborărilor și al noutății. O nouă premieră Tangaj Collective, în coproducție cu CNDB, evenimente găzduite în cadrul Bucharest International Dance Film Festival, incluzând premiera spectacolului Sweet Spot (din mijlocul terorii) – exercițiu sintetic de divertisment și spectacolul Punk. Kill me Please, găzduit în...
Author: Mihai Tatu
România și Țara Galilor unite prin muzică pentru copiii în dificultate, pe scena Aulei Universității Transilvania Brașov
Fundația Copii în dificultate, Asociația Sută la Sută Românesc și Filarmonica Brașov vă invită la un concert excepțional, desfășurat în prezența și sub înaltul patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României. Pe 12 septembrie 2025, de la ora 19, concertul Voci pentru Copilărie va reuni pe aceeași scenă a Aulei Universității Transilvania Brașov,...
Muzeul de Artă Brașov anunță artiștii selectați în cadrul Open Call-ului „Re:Imagine Brașov”, ediția a III-a
În urma apelului lansat pentru proiectul „Re:Imagine Brașov”, ediția a III-a, Muzeul de Artă Brașov are plăcerea să anunțe artiștii participanți. Până la finalul anului 2025, spațiile muzeului se vor transforma în ateliere de creație, găzduind trei evenimente dedicate procesului artistic, cu participarea următorilor artiști: Manuela Zvîc, Carmen Țanu, Mihai Moldovanu, Andreea Zabulic, Adriana Florea...
Apel deschis Un-hidden Street Art Guide dedicat fotografiilor care surprind lucrări artistice din spațiul public
Save or Cancel, prin intermediul feeder.ro, lansează apelul deschis Un-hidden Street Art Guide, dedicat fotografiilor care surprind lucrări artistice din spațiul public din România. Apelul are ca scop identificarea, premierea și publicarea a cinci fotografii selectate de public. Fotografiile vor fi incluse în volumul Un-hidden Street Art Guide, alături de o serie de lucrări realizate în...
Incubatorul +ONE găzduiește primii rezidenți din Regiunea Centru și lansează ultima rundă de recrutare pentru startup-uri în 2025
Incubatorul de afaceri +ONE din cadrul CATTIA a selectat primele companii rezidente și deschide o nouă fereastră de înscrieri pentru startup-uri din Regiunea Centru. +ONE oferă spații de lucru, infrastructură de incubare, ateliere de lucru tematice, mentorat, consultanță și conectare la rețele naționale și europene (inclusiv EIT și EEN), cu misiunea de a reduce riscul...
Centrul Multicultural al Universității Transilvania vă invită la expoziția Raster Retina
Miercuri, 10 septembrie 2025, de la ora 19.00, Centrul Multicultural al Universității Transilvania vă invită la vernisajul expoziției Raster Retina, semnată de artistul brașovean Bartha Árpád. Activitatea artistică a lui Bartha Árpád include numeroase expoziții personale și de grup, atât în România, cât și în străinătate. În expoziția de la Centrul Multicultural, compusă din lucrări recente de grafică și fotografie,...
București | KINOdiseea Open Air continuă cu o nouă săptămână plină de filme îndrăgite, activități creative și surprize pentru cei mici
Festivalul Internațional de Film pentru Publicul Tânăr – KINOdiseea Open Air continuă și în această săptămână în Parcul Național – Teatrul de Vară „Mihai Eminescu”, între 7 și 14 septembrie, cu un program bogat de proiecții de film, ateliere creative și spectacole interactive dedicate copiilor și întregii familii. Pe lângă filmele mult așteptate ale acestei...
Raport de monitorizare Expert Forum | Marii finanțatori ai partidelor politice în 2024
Expert Forum a analizat finanțarea partidelor politice în 2024. Și nu a fost o analiză ușoară, mai ales că a fost cel mai bogat an din istoria partidelor politice. Statul a plătit pentru rambursările pentru campaniile electorale, precum și pentru subvențiile anuale ale partidelor politice peste un miliard de lei, din bani publici. Am analizat...
Let’s Do It, Romania! anunță Ziua de Curățenie Națională pe 20 septembrie 2025. Unde te poți implica în județul Brașov
Pe 20 septembrie 2025, România se mobilizează din nou pentru un scop comun: un mediu mai curat și mai responsabil! Let’s Do It, Romania! dă startul ediției aniversare a Zilei de Curățenie Națională, sub mesajul „Prietenul la curățenie se cunoaște”, o campanie care sărbătorește 15 ani de fapte concrete și milioane de voluntari implicați. Evenimentul...
RATBV anunță prelungirea programului de circulație pentru linia A1 Gara Brașov – Livada Poștei – Aeroport
RATBV și Asociația de Transport Brașov adaptează permanent orarele de circulație pentru diverse trasee de transport public de călători, pentru a răspunde cât mai eficient nevoilor de mobilitate ce apar în comunitatea brașoveană. Astfel, de mâine, 10 septembrie, având în vedere noul program de lucru al Aeroportului Brașov, autobuzele de pe linia A1 (Gara CFR...










