Editura Frontiera îi invită pe copiii din Brașov să participe la o serie de ateliere creative, care au în centru patrimoniul orașului – cultural, arhitectural și natural. Atelierele sunt reunite în cadrul proiectului Laboratorul lui Serafim la Brașov și vor avea loc în perioada 6 septembrie – 5 octombrie 2024. Participarea la ateliere este gratuită și se face în urma completării acestui formular de înscriere.
Proiectul este o prelungire a clubului de lectură al editurii, Laboratorul lui Serafim, și este dedicat atât copiilor, cât și părinților și profesorilor din Brașov. În cadrul proiectului, copiii vor fi implicați în excursii culturale în municipiul Brașov și vor participa la ateliere de lectură, caligrafie, patrimoniu și linogravură.
Atelierele vor face conexiuni inedite între cărți și obiectivele majore de patrimoniu din Brașov, antrenându-le copiilor interesul pentru propriul oraș.
Proiectul va marca în mod special Ziua Limbii Române, sărbătorită la sfârșitul lunii august, printr-un atelier dedicat limbii române și susținut la monumentul Diaconului Coresi, monument pe care Editura Frontiera îl va adopta în mod simbolic.
Atelierele vor fi susținute de profesori, muzeografi și artiști cu experiență:
- Elena și Eugen Berlo, artiști vizuali
- Andreia Petcu, ecolog, mediator cultural și co-fondator al Asociației Learning by Teaching
- Ioana Revnic, profesoară de limba și literatura română la Liceul Pedagogic „Anastasia Popescu” din București, scriitoare și fondatoarea asociației “Spune-mi o poveste pentru suflet”
- Adriana Scripcariu, istoric de artă, fondator și educator muzeal la Școala de la Piscu
- Mara Trofin, profesoară de limba și literatura română din Brașov, autoare de auxiliare didactice și mentor pentru studenții de la Facultatea de Litere din Brașov
Fiecare copil participant la ateliere va primi cărți din portofoliul editurii. De asemenea, editura va dona cărți către bibliotecile școlilor din care vor veni cei mai mulți participanți.
Prin acest proiect, Editura Frontiera își propune să contribuie la punerea în valoare a moștenirii culturale din vechiul cartier românesc Şchei și la educarea gustului pentru carte în rândul copiilor din Brașov.
Laboratorul lui Serafim la Brașov este un proiect finanțat din bugetul Municipiului Brașov.
Ateliere:
- „Cărți la frontiera dintre ieri și azi” – atelier de scriere creativă și caligrame, 5 septembrie, de la ora 11.00, Casa Mureșenilor și Casa Baciu, trainer Mara Trofin
- „Limba română – de ce o iubim” – atelier de lectură și activități practice, 6 septembrie, de la ora 11.00, statuia Diaconului Coresi, în curtea Bisericii Sfântul Nicolae și la Centrul Educațional NUC, trainer Mara Trofin
- „Case vechi și istoriile lor” – atelier de istorie privată, 7 septembrie, de la ora 11.00, Muzeul Civilizației Urbane, trainer Andreia Petcu
- „Povești despre răbdare la Bastionul Țesătorilor” – atelier de lectură și activități practice, 14 septembrie, de la ora 11.00, Centrul Educațional NUC și Bastionul Țesătorilor
- „Minți sclipitoare, povești geniale și enigme medievale” – atelier de lectură și explorare, 15 septembrie, de la ora 14.00, Centrul Educațional NUC și Bastionul Graft, trainer Ioana Revnic
- „Linogravura, artă și meșteșug” – atelier de linogravură, 21 septembrie, de la ora 11.00, Centrul Educațional NUC, trainer Eugen Berlo
- „Arta scrisului de mână” – atelier de caligrafie, 22 septembrie, de la ora 11.00, Centrul Educațional NUC, trainer Elena Berlo
- „Troițele lui Ilie Birt din Șchei” – atelier de patrimoniu, 28 septembrie, de la ora 11.00, Troița lui Ilie Birt din Prund, trainer Adriana Scripcariu
- „Ce este patrimoniul cultural?” – atelier de patrimoniu, 28 septembrie, de la ora 17.00, Poarta Șchei, trainer Adriana Scripcariu
- „Orașul verde” – atelier de patrimoniu, 5 octombrie, de la ora 11.00, Centrul Educațional NUC și Piața Dacia, trainer Andreia Petcu
Leave a Reply