La finalul lunii martie scriam de faptul că nu a fost depusă nicio ofertă la achiziția pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate pentru dezvoltarea unui sistem de transport public feroviar în Zona Metropolitană.
Deși s-au înscris șase persoane juridice la licitație, în final niciuna nu a depus oferte. Motivul invocat este acela al termenului prea scurt pentru realizarea studiilor de fezabilitate. Companiile au spus că avizele care trebuie luate de la diferite instituții publice sunt principalul motiv pentru care nu se pot încadra în termenul stabilit de către autoritatea contractantă.
AMDDTP Brașov a reluat procedura de achiziție, anunțul fiind publicat în 29 aprilie 2022. Noua achiziție are ca termen maxim pentru depunerea ofertelor data de 3 iunie 2022. Dacă la licitația inițială termenul de realizare era de 20 de luni, acum termenul este de 18 luni.
Valoarea estimată a achiziției este de 12.898.717 lei, fără TVA. Finanțarea este asigurată prin Programul Operational Infrastructura Mare – POIM, iar cheltuielile eligibile pot fi angajate prin contractul de finanțare până la data de 31 decembrie 2023.
Scopul proiectului constă în elaborarea următoarelor analize și documente:
1. Planul Strategic/investițional (analiza de pre-fezabilitate) privind introducerea serviciilor de tren metropolitan sau a unor sisteme alternative de transport sustenabil pentru urmatoarele trasee:
T1. Brașov – Dârste – Timișu de Jos – Timișu de Sus – Predeal (Magistrala CF 300; aprox. 26 km);
T2. Brașov – Bartolomeu – Cristian – Râșnov – Zărnești (Linia CF 203; aprox. 27 km);
T3. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Codlea (Magistrala CF 200; aprox 14 km);
T4. Brașov – Bartolomeu – Stupini – Bod – Feldioara – Rotbav (Magistrala CF 300; aprox. 24 km);
T5. Brașov – Hărman – Prejmer – Chichis – Ozun – Sfântu Gheorghe (Magistrala CF 400; aprox. 32 km);
T6. Brașov – Hărman – Budila – Teliu – Întorsura Buzăului (Linia CF 403; aprox. 43 km);
T7. Brașov – Bartolomeu – Ghimbav – Aeroport Internațional Brașov (Ghimbav) – Bod (aprox. 12 km);
T8. (Brasov -) Rasnov – Tohanu Nou – Bran
T9. (Brasov -) Bod – Hărman / Prejmer – Dârste.
2. Studiu de fezabilitate (SF) pentru investitiile relevante si prioritare rezultate din Planul Strategic – in principiu (sub rezerva rezultatelor studiului) acoperind liniile existente T1-T6 sau parte dintre acestea și – în măsura în care sunt necesare – investițiile complementare pentru linia T7 (pentru care un studiu de fezabilitate separat este in curs de elaborare de catre CN CFR SA).
3. Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini (aferente investițiilor din SF) pentru realizarea proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor, proiectului tehnic de execuție și execuția lucrărilor (într-o singură etapă de contractare) 4. Pentru traseele noi (T8, T9) in funcție de rezultatele Planului Strategic:
a) in cazul in care solutia de mobilitate optima va fi feroviara (construirea unor noi secțiuni de cale ferată) se vor livra:
- Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate și a proiectului preliminar (adecvată pentru contractarea în următoarea etapă, integrat, direct a serviciilor de proiectare și execuție) pentru constructia sectiunilor de cale ferata respective
b) in cazul in care solutia de mobilitate optima va fi cea de transport cu un sistem performant de autobuze nepoluante (achizitie de autobuze nepoluante, infrastructura de incarcare, statii si acces la statii, etc.), se vor livra:
- Documentatii de achizitie publica/caiete de sarcini pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru construcția infrastructurilor necesare operării autobuzelor și achiziția autobuzelor nepoluante.
Documentații:
3.1. Caiet_de_Sarcini08042022-signed
3.1.1. Anexa1_CS 08042022-signed
3.1.2. Anexa2_CS 08042022-signed
3.1.3. Anexa3_CS08042022-signed
3.1.4. Anexa4_CS08042022-signed
3.3. criterii_evaluare08042022-signed
În episodul 7 din podcastul dedicat infrastructurii feroviare din județul Brașov, am vorbit în detaliu cu Paul Ciocan despre demersul de realizare a trenului metropolitan și despre ce este necesar pentru a avea un serviciu funcțional. Reamintesc că în acest episod avem și puncte de vedere de la directorul AMDDTP Brașov, Cătălin Frangulea și directorul RATBV, Marian Geman.
Leave a Reply