În continuarea unei serii de performance-uri artistice începute în anul 2018 de Celula de Artă, artiștii care doresc să își forțeze limitele imaginației și să participe într-un exercițiu complex de empatie se pot înscrie, între 7 august și 2 septembrie în proiectul Blind Seven, o provocare la explorare și depășirea limitelor impuse de simțul principal folosit în artele vizuale: văzul. Elementul principal al evenimentului este un performance artistic inspirat de mișcarea Dada, în care șapte artiști vor picta în mod succesiv o singură lucrare, fără să vadă ceea ce au lucrat cei dinaintea lor.
Proiectul Blind s-a născut în 2018 în Celula de Artă, la propunerea lui Daniel Loagăr în varianta Blind Four. I-a urmat Blind Five în 2022. Cel de-al treilea performance Blind s-a desfășurat în noiembrie 2023, la Casa de Cultură a Studenților, în cadrul evenimentului Lunea la Pod și a reunit șase artiști, așadar Blind Six.
Blind Seven urmează să reia structura iterațiilor anterioare, propunându-și să o ducă la un nou nivel. Păstrând performance-ul de pictură în absența vederii în formula originală, proiectul se va adresa pentru prima dată direct publicului nevăzător, dorind implicarea cât mai mare a acestuia, atât prin participare ca spectatori, cât și în interiorul activităților întreprinse, special adaptate nevoilor acestora. În acest sens, în timpul performance-ului de pictură, pe lângă muzica live improvizată de actorul și muzicianul Marin Grigore, persoanele nevăzătoare vor avea la dispoziție căști prin care va fi narat într-un limbaj sinestezic procesul materializării lucrării pe pânză.
Pentru prima oară în seria de evenimente Blind, proiectul se va realiza în colaborare cu Asociația Nevăzătorilor din România, iar performance-ul va fi complementat de o expoziție în București compusă din lucrări adresate și celorlalte simțuri în afară de cel vizual, selecționate în urma aceluiași apel deschis. Curatoarea expoziției va fi o persoană nevăzătoare, Adriana Borună, implicată în selecția lucrărilor, pentru ca acestea să aibă relevanță și pentru persoanele fără vedere. Proiectul va include și un atelier în care Adriana Borună, Andreea-Eliza Petrov și alte două persoane nevăzătoare vor dialoga deschis cu artiștii și publicul despre felul în care persoanele nevăzătoare se raportează la lumea de zi cu zi, la artă și, cu precădere, la arta vizuală. Nu în ultimul rând, va urma un al doilea atelier, în care publicul va afla mai multe despre ce este un performance, istoria acestui tip de manifestare artistică, având totodată ocazia să picteze chiar el însuși privat de văz. Activitățile se vor desfășura pe parcursul unei singure zile, pe 15 octombrie, cu ocazia Zilei Mondiale a Nevăzătorilor. Expoziția va rămâne deschisă pentru public încă 2-3 săptămâni în urma vernisajului.
Artiștii din toată țara interesați să participe la această serie de evenimente și să propună lucrări pentru această expoziție neconvențională trebuie să propună trei schițe pentru viitoarele lor lucrări (tema este liberă), care vor îmbina simțurile vizual, tactil, auditiv și/sau olfactiv și/sau gustativ. Fiecare din cele trei lucrări propuse în cadrul Blind Seven va trebui să fie însoțită de un concept scris: o descriere plastică, sinestezică, oferind o experiență imersivă pentru persoanele nevăzătoare și ajutându-le să înțeleagă tema lucrării și să poată pătrunde în starea pe care aceasta încearcă să o genereze. Provocarea constă așadar în traducerea unui obiect de artă vizuală folosind descrieri și metafore ancorate în celelalte simțuri. Propunerile candidaților la Blind vor trebui să conțină și crochiuri ale textelor de concept. După anunțarea celor șapte câștigători ai apelului deschis, aceștia vor avea la dispoziție până pe 1 octombrie să realizeze și finalizeze cele trei lucrări, împreună cu textele descriptive respective. Înscrierea este gratuită, iar artiștii selecționați vor fi remunerați.
Mai multe detalii despre concept și eveniment sunt disponibile pe site-ul ARCUB, iar doritorii se pot înscrie folosind acest formular.
Celula de Artă este un proiect cultural independent condus de artișt, care se manifestă în multiple spații de artă contemporană permanente sau temporare. Proiectul s-a născut din dorința de a promova creatorii emergenți în arta contemporană. Majoritatea artiștilor expuși și încurajați sunt studenți, masteranzi sau proaspăt absolvenți. Celula are în portofoliu peste 200 de evenimente organizate sau realizate în colaborare, acoperind aproape toate mediile artistice: pictură, grafică, sculptură, mix media, instalație, asamblaj, new media, design vestimentar, performance, concerte și lansări de reviste.
Proiectul Blind Seven este co-finanțat de către Primăria Capitalei, prin ARCUB, în cadrul Programului „București 565 Conexiuni Urbane” 2024. Conținutul acestui proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Primăriei Municipiului București sau ARCUB.
Blind Seven este realizat de Celula de Artă în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România.
Leave a Reply