În cadrul unei conferințe de presă de la CJ Brașov, la care au participat Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, Luciana Gliga, Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov și Ioana Dobrescu de la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov de prezentare a proiectului „POlitici în Turism pentru o dezvoltare durabilă” s-a prezentat propunerea ca APDT-urile ar putea deveni organizații de managemet în turism și să aibă atribuții pe clasificarea unitărților de cazare.
Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov (APDT Brașov) propun transformarea APDT-urilor în Organizații de Management al Destinației prin politica publică alternativă în domeniul turismului „Rolul, structura și finanțarea Organizației de Management al Destinației (OMD) în România”.
Politica publică este rezultatul proiectului „POlitici în Turism pentru o dezvoltare durabilă”, realizat de Agenția de Dezvoltare Durabilă a Județului Brașov (ADDJB) în parteneriat cu Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din Județul Brașov (APDT Brașov) și Agenția de Dezvoltare Economică și Regională (ADER). La realizarea politicii publice au participat 274 de persoane, la 8 dezbateri publice regionale și 2 dezbateri naționale, reprezentanți ai ONG-urilor din domeniul turism: asociații, fundații, federații, precum și reprezentanți ai partenerilor sociali participanți în cadrul dezbaterilor/ întâlnirilor publice.
Realizatorii proiectului își mai doresc ca Organizațiile de Management al Destinației să aibă în atribuții consilierea, clasificarea și controlul unităților de cazare.
Organizațiile de Management al Destinației urmează să fie înființate în baza Legii Turismului, dar după ce vor fi realizate normele de aplicare.
Conform Legii Turismului, OMD-urile sunt organizații mixte (public-privat), în care decizia se împarte, 50% mediul privat, 50% mediul public și se vor înființa la nivel local, unde vor ține de primării, la nivel județean unde vor ține Consilii Județene și la nivel național. OMD-uri vor avea consilii de administrație.
Conform politicii publice, atribuțiile unui OMD local și județean sunt:
– Coordonarea sectorului public și privat din domeniul turismului la nivelul destinației pentru realizarea unui management durabil;
– Contribuie la planificarea dezvoltării la nivelul destinației;
– Sprijin pentru formarea resurselor umane din turism și monitorizarea standardelor de calitate la nivelul destinației;
– Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de produse turistice;
– Susținerea și coordonarea procesului de realizare a brand-ului destinației și coordonarea implementării politicii de marketing;
– Susținerea și coordonarea măsurilor de protecție a mediului;
– Asigurea suportului în coordonarea și managementul intervențiilor în infrastructură turistică;
– Sprijin pentru coordonare și posibilitatea organizării și dezvoltării de evenimente;
– Sprijin pentru dezvoltarea și managementul atracțiilor turistice;
– Coordonarea Centrelor de Informare Turistică;
– Asocierea cu alte OMD-uri pentru formarea destinațiilor regionale și a rețelelor tematice;
– Stabilirea de parteneriate cu alte OND-uri în interiorul României sau după caz, cu alte organizații similare din alte țări pentru promovarea în cadrul unei rețele de destinații sau managementul unei destinații transfrontaliere cu țările riverane.
Condiții minime pentru operaționalizarea unui OMD:
OMD-ul, la orice nivel, este funcțional dacă are minimum o persoană calificată, angajată cu normă întreagă și un buget anual alăturat unui plan de acțiune (fondul pentru salarii nu poate depăși 50% din bugetul anual al OMD-ului).
Minimul de capacitate de cazare pentru ca o destinație să-și poată constitui un OMD este de 1000 de locuri.
Principalele prevederi ale Legii turismului sunt:
Autoritățile locale primesc competențe pentru clasificarea unităților de cazare, omologarea pârtiilor și traseelor turistice, autorizarea plajelor, avizarea documentațiilor pentru construcții, atestare ghizi.
Introduce Mistery guest care verifică operatorul economic, nu este obligat să prezinte legitimația de control și care transmite actul de control operatorului economic la finalul verificării activității turistice.
Obligativitatea site-urilor sau platformelor dedicate închirierii de spații de cazare de a nu promova anunțurile pentru structuri neînregistrate sau neclasificate.
Hotelierii care dețin structuri de cazare în apropiere de plajă au drept de preferință la preț egal pentru închirierea plajelor din vecinătate.
Leave a Reply