Apel al ministrului dezvoltării privind consolidarea seismică a clădirilor

„Fac un apel ferm către beneficiarii acestor programe de finanțare ale Ministerului Dezvoltării, autoritățile locale, să ceară bani pentru expertiza seismică a clădirilor  și pentru consolidarea acestora. Ministerul plătește integral lucrările” – a transmis Cseke Attila. 

După cum este cunoscut, unul dintre obiectivele prioritare ale Ministerului Dezvoltării vizează reducerea riscului seismic și creșterea siguranței cetățenilor, în condițiile în care efectul unui cutremur puternic ar avea un impact major nu doar asupra construcțiilor, ci și asupra populației și economiei naționale.

În acest sens, au fost create, din fonduri guvernamentale și cu finanțare europeană, programe pentru siguranța seismică, cu un buget record, însă este responsabilitatea autorităților locale să depună documentația necesară pentru proiecte mature care pot fi finanțate. Depunerea cererilor de finanțare se desfășoară în regim permanent, asigurând accesibilitate tuturor beneficiarilor, iar, pentru urgentarea lucrărilor de consolidare a clădirilor din sistemele de învățământ și sănătate, procedura de derulare a investițiilor a fost simplificată. Ministerul Dezvoltării a elaborat și o hartă interactivă prin care unitățile administrativ-teritoriale pot verifica dacă sunt eligibile pentru a primi finanțare.

Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS)

Prin Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit cadrul legal pentru implementarea și derularea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS) coordonat de MDLPA.

Prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 2.853/2022 au fost aprobate Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, privind derularea Programului naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (Normele metodologice), cu modificările și completările ulterioare.

Finanțarea spațiilor cu altă destinație deținute de persoane juridice se acordă în baza Schemei de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat” aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 4.355/2024Anexa 1 | Anexa 2 | Anexa 3 | Anexa 4.

Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat (PNCCRS) cuprinde:

  • Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință;
  • Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică.

Beneficiarii Subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință sunt:

  • unitățile și subunitățile administrativ-teritoriale, reprezentate de autoritățile administrației publice locale.

Beneficiarii Subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică sunt:

  • autoritățile administrației publice centrale sau locale, inclusiv unitățile aflate în subordinea, autoritatea sau coordonarea acestora
  • unitățile de cult* ce aparțin cultelor recunoscute în conformitate cu prevederile Legii nr. 489/2006, republicată, pentru clădirile definite la 2 lit. b), aflate în proprietatea sau în administrarea acestora.

Conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 212/2022, cu modificările și completările ulterioare,

  • clădirile care fac obiectul Subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință vor fi incluse în program dacă valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărții de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g.
  • clădirile care fac obiectul Subprogramului proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică vor fi incluse în program în funcţie de următoarele criterii:
    • clasa de importanță a clădirii, fiind incluse doar clădirile încadrate în clasele I și II de importanță;
    • valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g), potrivit hărții de zonare a teritoriului României din Codul de proiectare seismică P100-1, este mai mare sau egală cu 0,15 g.

Puteți accesa tabelul cu unitățile administrativ-teritoriale care au valoarea de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g) mai mare sau egală cu 0.15g AICI. De asemenea, puteți consulta o hartă interactivă care prezintă valorile de vârf a accelerației terenului pentru proiectare la cutremur a(g) la nivelul României, la https://observator.mdlpa.ro/portal/apps/instant/basic/index.html?appid=d6fe180b9dd94f1cb31709152cc7fcd1.

Din data de 01.08.2023 ora 10:00 platforma digitală „investitii.mdlpa.ro” este deschisă pentru noi depuneri.

Solicitările de includere în Program, pentru fiecare obiectiv de investiţii, se întocmesc conform modelelor din anexele nr. 1A sau 1B la Normele metodologice, după caz, și sunt însoţite de raportul sintetic al evaluării seismice, întocmit conform modelului menţionat la pct. 8.2 alin. (17) din Codul de proiectare seismică P100-3/2019, precum şi de raportul de audit energetic, inclusiv certificatul de performanţă energetică în cazul în care aceştia solicită finanţare integrată, incluzând şi creşterea performanţei energetice a clădirilor.

Conform prevederilor art. 19 alin. (2) din Legea nr. 212/2022, cu modificările ulterioare și ale art. 6 alin. (2) din Normele metodologice, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei verifică administrativ și centralizează solicitările transmise, în ordinea cronologică de înregistrare, în termen de 30 de zile de la înregistrare, iar solicitările neconforme rămân în baza de date a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, obiectivele urmând a fi introduse în listele-sinteză pe măsura îndeplinirii de către beneficiari a tuturor cerințelor legale pentru introducerea acestora în program.

Solicitările de includere în Program conforme se regăsesc în listele-sinteză cu obiectivele propuse spre finanţare pe fiecare subprogram aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administraţiei nr. 338/2023 privind aprobarea Listelor – sinteză ale obiectivelor de investiții pentru Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile cu destinația principală de locuință și pentru Subprogramul proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții pentru clădirile de interes și utilitate publică aflate în proprietatea sau administrarea autorităților și instituțiilor administrației publice centrale sau locale din cadrul Programului național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, cu modificările și completările ulterioare.

*În atenția unităților de cult interesate pentru includerea în PNCCRS, precizăm că pentru folosirea aplicației „investitii.mdlpa.ro” este necesară actualizarea bazei de date a MDLPA cu informațiile de mai jos, pe care vă rugăm să ni le transmiteți la adresa de e-mail ccrs@mdlpa.gov.ro:

  1. Denumirea unității de cult;
  2. Adresa de e-mail a unității de cult;
  3. Persoana de contact, funcția;
  4. Numărul de telefon al persoanei de contact;
  5. Reprezentantul legal al unității de cult, funcția;
  6. Numărul de telefon al reprezentantului legal al unității de cult.

Pe adresele de e-mail comunicate, veți primi link-ul către aplicație, procedura de logare și instrucțiunile de folosire a aplicației, precum și Ghidul de înregistrare și accesarea aplicației.

Anexele la ordinele ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei aprobate sunt:

Menționăm că, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 6/2023 pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor, începând cu data de 01.08.2023 autoritățile administrației publice locale sau centrale, inclusiv unitățile aflate în subordinea, autoritatea sau coordonarea acestora, vor avea posibilitatea depunerii Cererilor de finanțare în platforma digitală, în orice moment.

Leave a Reply

Your email address will not be published.