Încă nu am apucat să citesc Ierbar, așa că îmi era mult mai familiar Andrei Dósa ca poet, însă prin Multă forță și un dram de gingășie a reușit un roman care mă face să-l văd drept scriitor complex și abil de-acum înainte. Nu că aș fi avut dubii din poezie, însă știți că se zice că nu le poți face bine pe toate. Se pare că Dósa se numără printre excepții și, dacă Multă forță și un dram de gingășie e de inspirație autobiografică, felicit deciziile luate de-a lungul vieții pentru a se ajunge aici.
Romanul de față poate fi citit pe multiple planuri: unul aprofundează câteva trepte ale prieteniei (cu metamorfozele impuse de schimbări ale mediului, vârstelor și intereselor), unul reprezintă planul amoros (cu trecutele și nesănătoasele pasiuni adolescentine versus maturitatea relației a doi adulți căsătoriți), altul se apleacă asupra modelelor de familie (la fel, în paralel, prezentând relația cu părinții versus cea cu propriul copil).
Dacă ar ști personajul narator de la începutul romanului, pe la început, că acum e sexy vulnerabilitatea și manifestarea emoțiilor în toată complexitatea lor, cu tot cu nodul din gât care atârnă „ca o bilă pentru demolări”! Dacă ar ști cât de epuizantă e căutarea constantă a unui mod de-a te răzbuna pe lume! Sau de-ar ști că sexualitatea ignorată ajunge să pulseze în emoție și revoltă! Bine, atunci n-am mai avea romanul acesta al devenirii care pare că se derulează în sens invers, mai ales că personajul subliniază că se simte mai bătrân decât persoanele după care tânjește.
Titlul – excelent ales – e chiar înglobarea ideii cărții: se mimează forța când ea nu este caracteristică și, din fericire nu prea târziu, se alege și vulnerabilitatea ca formă de exprimare și trăire. Asta și în contextul în care se explorează serios și cu atenție și mersul la psiholog și frica de „ce vor spune ceilalți”…
Leave a Reply