Am citit Ultimul an cu Ceaușescu la finalul anului trecut și am pus cartea imediat pe lista cu 24 de scriitori români de citit pentru că acum, spre deosebire de anii teribiliști ai adolescenței mele, când credeam că se vorbea „prea mult” despre comunism, fascism și alte nenorociri din istoria recentă, mi se pare că nu ne reamintim destul exact această istorie pe care, din acest motiv, riscăm să o repetăm.
Ultimul an cu Ceaușescu este o reconstituire subiectivă necesară tocmai prin diversitatea vocii care readuce în discuție un fragment de istorie națională peste care am impresia că am trecut prea ușor. Cum știu că am trecut prea ușor? Nu doar cei mai în vârstă povestesc exagerat părțile aparent bune ale perioadei de dinainte de 1989, ci și cei tineri, mai tineri decât mine (eu nefiind nici măcar născută sau în plan la Revoluție), visează la o reîntoarcere glorioasă a sistemului care, cred ei, a fost foarte aproape de ceea ce ai tinde să numești drept binecuvântare pentru părinții și bunicii lor. Și nu mai cred că istoria se învață din cărțile cu date seci și statistici care deseori nu spun nimic fără o bază mai amplă, dar cred cu tărie că prin empatie putem să înțelegem ce a reprezentat ceva – eveniment sau perioadă sau sistem ori altă ființă umană – pentru unul dintre semenii noștri. Empatia cu un personaj al unei cărți sau un unui film, cu povestea dintr-un documentar cu victime sau chiar din mărturisirea ori dosarul vreunui torționar.
Așa cum remarcam și-n 24 de scriitori români de citit, se simte pregătirea jurnalistică a autoarei, căci Daniela Rațiu reușește o lucrare cu valoare deopotrivă istorică și literară: rememorează anul de dinaintea morții familiei Ceaușescu și o face atât obiectiv, relatând lipsuri și binecunoscutele cozi, foamea, frigul, granițele inaccesibile majorității, cât și subiectiv, povestind despre o familie cu trei copii care își duce traiul greu în Timișoara și care se trezește cu noaptea în cap ca să țină loc la coadă și mătușii de la București, venită să prindă niște carne, dar ale căror inimi pulsează pe ritmurile incerte ale revoluției incipiente. Naratoare este o…
Leave a Reply