Herra Björnsson, fantastică femeie ajunsă la 80 de ani, îşi rememorează întreaga viaţă ca într-o clipire înaintea morţii, şi desenează detaliat o replică a unei vieţi demne de roman ori de transpunere cinematografică. Herra e puternică, aşa a fost dintotdeauna, s-a modelat după nevoi, s-a recompus şi s-a croit după vremurile care au marcat-o, după oamenii cu care a avut de-a face, desprinsă de familie şi niciodată la locul ei, dar găsindu-şi, nu chiar târziu în cursul existenţei ei marcante, un „acasă” în ea însăşi la care s-a putut întoarce mereu.
Aducerile ei aminte au loc „odată, în urmă cu multe oraşe”, iar titlul acestei recenzii l-am ales pentru că întreaga carte este o odă închinată vieţii, cu toate murdăriile şi durerile şi faptele reprobabile care o fac unică, deopotrivă detestabilă şi de invidiat.
Nimic nu mi se pare mai înduioşător şi mai demn decât recunoaşterea credinţelor şi afilierilor pe care acum le negăm, dar pe care acceptăm că le-am pus cândva la temelia omului care suntem azi. La fel face Herra cu nazismul care a cucerit-o o scurtă vreme în copilărie, pe care l-a avut aproape datorită celor pe care i-a iubit şi pe care l-a renegat când a fost pusă faţă-n faţă cu răul absolut şi cu rănile adânci lăsate-n urmă.
Romanul de faţă este o cu totul altfel de carte despre război şi Hitler, o asumare de nebănuit din partea unui personaj feminin care a întruchipat feminismul înaintea conturării propriu-zise a termenului, o copilă care îşi pune mereu sub semnul întrebării şi investigării identitatea (deopotrivă pe cea de fată ori femeie şi pe cea naţională), cu auto-ironie şi o dare de seamă a vieţii trecute făcută cu sarcasm şi umor.
Herra vorbeşte despre o copilărie care amestecă, într-un mod atât de particular, fericirea absolută dintr-o familie cu primele impulsuri sexuale, dar şi cu moartea aflată la fiecare pas, cu violuri şi crime, cu abuzuri în numele nazismului pe care fetiţa aproape că îl îmbrăţişase cândva, când tatăl ei sărise în război orbit de strălucirea de lider a altora.
Admirabilă asumarea care vine cu fiecare pas din viaţa Herrei, care îşi recunoaşte şi dorinţele de nestăvilit, şi existenţa unei „antrenoare de masturbare” pe care a avut-o demult.
Leave a Reply