Dacă ți-e dor să citești despre o lume în care magia arhaicului rural se împletește natural și cu atracțiile contemporane, spiritele și zânele credințelor strămoșilor noștri cu supa de cocoș a străbunicii și meciurile de fotbal ale microbiștilor de mici cu muzicile alternative și tentațiile moderne, atunci Micile plăceri ale morții este pentru tine.
Micile plăceri ale morții este primul roman al lui Goran Mrakić și a apărut în 2022 în colecția N’Autor a editurii Nemira. Deși atmosfera generală a romanului este una mai degrabă degajată, de umor exploatat pe toate părțile, cu trolling fin sau mai texturat, există aproape în permanență și seriozitatea apăsării suferinței secundare a unei copilării cu lipsuri pe linie de familie, nu doar la generațiile actuale. Goran Mrakić face cu cititorul captivat ce face văcarul Laka prin povestirile sale („Nu este acesta, până la urmă, rolul poveștilor, de a te decupla pentru câteva momente din plictiseala cotidiană și a te transpune, prin căi nebănuite, în alte tărâmuri fascinante și ispititoare?”, pagina 97) și ne poartă prin istoria personală care se suprapune, pe alocuri, cu istoria vieții în comunism, dar și cu tranziții dintre cele mai diverse („Filmele occidentale și muzica rock au creat primele fisuri culturale în blocul socialist”, pagina 114).
Eu am descoperit că merge citit cu „Anima” celor de la byron pe fundal pentru că întreaga narațiune constituie deopotrivă o recuperare a trecutului, menținând un contact constant cu strămoșii prin poveștile celor care mai sunt în viață și le duc mai departe (aurul lui Attila, Žiuko și viața în America), invocând o bogăție care vine din comuniunea cu împrejurimile și predecesorii („Și cu cât îndrăgesc mai mult câmpia asta a noastră blagorodnică, cu atât mă simt mai…
Leave a Reply