Anca Zaharia | „Malnata”, un model de feminism subversiv încă necesar în literatura zilelor noastre

E greu să dai jos de pe tine corpul unui mort.

Am descoperit asta pe când aveam doisprezece ani, în timp ce sângele îmi șiroia din nas și din gură, iar chiloții îmi rămăseseră prinși în jurul gleznei. (pag. 7)

Așa începe romanul pe care vă rog astăzi să-l citiți. Malnata a apărut în colecția folio a Editurii Litera în traducerea din italiană și cu notele Dianei Calangea și este primul roman scriitoarei Beatrice Salvioni. Un prim roman extrem de puternic, cu o voce clar feministă (încet, nu vă speriați, nu e „feminism din ăla care vrea să dispară toți bărbații”, ci din acela care îndrăznește să dea femeilor trăsături precum capacitatea de a gândi pentru sine și a lua decizii independent, ba chiar de a se răzvrăti în fața abuzurilor societății patriarhale ipocrite și aberante). Iar personajul central, antieroină aflată la limita supranaturalului și care amintește de caracteristicile realismului magic, este o fetiță al cărei nume real se pierde până la un punct, lăsând loc rău-prevestitoarei porecle Malnata (adică Blestemata) în ochii unei comunități care marginalizează pe baza prejudecăților.

Acțiunea are loc în Monza anului 1935. Amenințarea războiului este fundalul pe care se înșiră celelalte amenințări: fetele nu sunt niciodată în siguranță, mai ales nu în preajma băieților și bărbaților, trebuie să fie păzite de doamne respectabile care, veți vedea, își înșeală partenerii cu ingeniozitate, cred ele; și alte nenorociri se întâmplă, doar că ele nu sunt scandaluri dacă nu se află. Prietenia ar trebui să se supună și ea unor reguli de clasă, statut, nație și etnie, tocmai de aceea se încearcă descurajarea fascinației pe care Francesca, o fată educată pe care mama tot încearcă să o „dreseze”, față de Maddalena, o fată rebelă cu părul mereu încâlcit și tuns strâmb care își dă voie singură să ia decizii pentru sine: se joacă cu băieți și fete deopotrivă, merge unde vrea și când vrea, este un justițiar convins și o apărătoare a celor nedreptățiți.

În plus, într-o lume orbită de teamă și supunere, Maddalena „știa să își poarte neascultarea pe ascuns” (pagina 150), dar știe perfect care sunt consecințele când exteriorizează ce simte și totuși se ridică în timpul orei pentru a declama ceva ce a învățat special în latină: Dux ducit Italiam in Erebo. Dux est scortum. („Ducele conduce Italia în Infern. Ducele este o târfă.”)

Fata „cuminte” care o observă pe Maddalena (Malnata) surprinde excelent diferențele dintre…