Toate viețile pe care nu le-am trăit, scrisă de Anuradha Roy, a apărut la editura Humanitas Fiction în 2020, în colecția coordonată de Denisa Comănescu, la doi ani după publicarea în original. Dacă ar fi să o recomand cuiva în doar câteva cuvinte și aș fi contratimp, i-aș spune că sfătuiesc să fie citită dacă nu ai ajuns încă la Maitreyi sau dacă ai reciti cartea lui Eliade, dar nu prea, dacă ai vrea să citești Dragostea nu moare, răspunsul-roman publicat de Maitreyi Devi. Toate viețile pe care nu le-am trăit reprezintă o incursiune diferită într-o relație asemănătoare și într-o viață similară cu cea a femeii care caută emanciparea (și) prin iubire în romanul lui Eliade.
Ce este foarte interesant și impresionează plăcut la Toate viețile pe care nu le-am trăit e faptul că se relatează din perspectiva copilului abandonat de femeia „fugită” de viața alături de un soț și de o familie-corset. Mîșkin, fostul copilul în cauză, își amintește la bătrânețe de plecarea mamei, rememorează fragmente de trecut care capătă acum alte înțelesuri, revede emanciparea lui Gayatri (făcută, în primul rând, de către tatăl acesteia, contrar obiceiurilor și spre dezaprobarea mamei fetei), îi trece în revistă pe toți membrii familiei – cu impresiile asupra acestora păstrate din copilărie, asociați cu sunete, culori, mirosuri de mâncare, capete de animale împăiate și atitudini de superioritate.
Rememorând viața lor împreună, Mîșkin își dă seama că Gayatri și-a dorit mereu să plece, își pune sub semnul întrebării relația cu ea și ajunge să prefere…
Leave a Reply