Într-un scenariu complet aberant şi deopotrivă credibil şi înspăimântător, George Bonea reuşeşte, în primul său roman (sper că nu o dau în bară cu afirmaţia asta, dar nu ştiu să mai fi publicat ceva deocamdată), să facă un portret nemilos al societăţii care-şi trăieşte viaţa online, care moare (la propriu) după like-uri şi vizualizări; aparent, şi dacă ştii când e sfârşitul lumii, în vacanţa aia visată dintotdeauna tot nu pleci, câine tot nu-ţi iei, copil îţi dai seama că nu mai ai când să faci.
Îmi pare rău că am muncit a apărut la editura Univers în 2020, în plină pandemie, cum nu se putea mai potrivit. Plănuiesc să realizez cândva un interviu cu autorul şi sunt foarte curioasă dacă a scris cartea pe repede-nainte la începutul stării de urgenţă din România sau dacă pregătea de multă vreme un scenariu care doar a potrivit atât de bine nebunia offline, cu golirea rafturilor din magazine, cu cea online, cu influenceri disperaţi să atragă când pare că lumea se duce de râpă, acceptând provocări din ce în ce mai periculoase.
Pe lângă nişte poliţe personale pe care le-a plătit în acest mod – artistic, creativ, în orice caz (în carte avem, printre alţii, un anume Leo care face stand-up şi consumă foarte mult alcool) -, mi-a plăcut faptul că se vede acumularea şi însuşirea tuturor cărţilor şi filmelor care poate au dus la naşterea ideii cărţii de faţă în mintea lui George Bonea. Am găsit aici unele care m-au dus cu gândul la The Running Man a lui Stephen King, Supravieţuitoarea Alexandrei Oliva, Black Mirror şi Hunger Games şi, de fapt, cam orice scenariu apocaliptic şi post-apocaliptic vă trece prin minte şi are legătură cu o…
Leave a Reply