Dragoș Preutescu și Anca Zaharia și-au dat seama, ca mulți alții înaintea lor, că degeaba citești dacă nu discuți despre cărțile astfel descoperite, prin urmare alegem o carte, o citește fiecare dintre noi, iar dialogul rezultat îl citiți aici, în rubrica Lectură în dialog. Astăzi vă arătăm ce am discutat după ce am citit Paturi oculte, scrisă de Doina Ruști, și vă invităm și pe voi să ne „întrerupeți” cu idei noi, întrebări sau concluzii.
Dragoş Preutescu: În romanele sale, scriitoarea Doina Ruști îşi urmăreşte preocuparea pentru simboluri, ritualuri, mituri, vise şi tot ceea ce ține de această imaginație mistică din întâmplările oamenilor. Mi-a adus aminte de Haruki Murakami pentru ale sale explorări oculte, dar şi de Margaret Atwood pentru capacitatea de a descrie în cele mai mici amănunte. Bineînțeles, nu îi compar pe Murakami şi Atwood cu Doina Ruşti, dar nu ți se pare că scriitorul român este un foarte bun povestitor?
Anca Zaharia: Simbolurile au fost primele care mi-au atras atenția și m-au prins și legat strâns de acest roman. E prima mea întâlnire cu o carte semnată de Doina Ruști și da, tocmai abilitatea de a povesti cu atâta farmec m-a determinat să îi acord până la urmă titlul de #MustRead în numeroasele mele liste cu cărți. Din capul meu, desigur. Pentru că autoarea știe, se vede clar, să rotească între degete firele magice ale unei narațiuni ce îmbină lumi, planuri și personaje atât de diferite, dar care împreună capătă farmec, credibilitate și ritm narativ autentic.
Dragoş Preutescu: Studiind lucrările scrise de Mircea Eliade şi in extenso de Petru Culianu, poți remarca influența acestora în imaginația literară din Paturi oculte. Doar că aici mai apare şi un Bucureşti mai puțin cunoscut de noi, unde personajele primesc contur tocmai prin istoria acestor locuri. Sunt curios să aflu, cum ai descoperit Bucureştiul plin de simboluri istorice din ultimul roman al Doinei Ruşti? Lemnul (dat de roşcovi), visele (parcă într-un cadru freudian), patul (simbol al morții, iubirii şi visului în acelaşi timp), se găsesc în carte cu diferite accente.
Anca Zaharia: Este evident, am ajuns să-mi spun după jumătatea romanului și apropiindu-mă cu repeziciune de final, că autoarea folosește aproape întreaga narațiune drept pretext pentru ilustrarea câtorva direcții mari asupra cărora se apleacă: de la simbolistica unor lucruri (paturi) până la cea a unor arbori, de la perspectiva subtil psihologică a unor nevoi și dependențe până la conformarea și plierea acestora pe locuri istorice reale și pe evenimente istorice de reper (din trecutul îndepărtat, cât și din cel foarte apropiat – cum altfel să împaci zarafii anilor 1800 cu măștile purtate peste tot în timpul pandemiei?). Și tocmai aici cred că e măiestria, în a da repere verificabile și referințe al căror sens este larg cunoscut, dar în același timp și-n a le permite acestora un sens restrâns, intim și personal, definit de cititor prin cunoștințele și experiențele sale.
Dragoș Preutescu: Oricâte simboluri sunt folosite, poveştile şi oamenii care spun acele poveşti definesc acel simbol. „Informația simbolică”, aşa cum remarcă un personaj din romanul Paturi oculte: „Aşa este, dar informațiile astea se vor transmite simbolic, nu din om în om, cum te aştepți tu, ci prin contactele tale, prin oamenii care te-au mişcat la un moment dat, cu care ai împărtăşit o emoție. Şi chiar mai mult, prin oamenii străini asupra cărora s-a transferat această emoție. Combinațiile sunt întotdeauna imprevizibile, ca-n vis. Totul e o metaforă”. Oare chiar aşa să fie? Totul să fie o metaforă? Chiar şi visul, foarte prezent în romanul Doinei Ruşti?
Leave a Reply