O proză „stranie, insuportabil de tristă”, cum bine punctează The Washington Post, este acest roman scris de Deborah Levy şi apărut la noi în 2019 la editura Litera, în traducerea Irinei Negrea. O carte a cărei tristețe se insinuează în cititor ca o scrisoare de adio a unui om care își încheie socotelile cu viața și care dă mai departe, către cititorul întâmplător al biletului, senzația de inutilitate, fragilitate umană și disperare continuă.
Kitty Finch e eterna frumoasă rebelă și melancolică, în rochii vaporoase sau goală în mijlocul mulțimii scandalizate, care își reafirmă rolul de stăpână a propriei existențe cu fiecare ocazie. Prin gesturi care altora par deplasate, printr-o sexualitate fluidă și cu unghii în culori tari. Prin căutarea fără încetare nu a unui salvator, ci a unui partener egal în lupta cu un fel de existential dread, cu un spleen ce picură din pagină ca dintr-o scriere de Baudelaire ori Bacovia, cu o contestare a tot ce e ca la Karl Ove Knausgård.
A tot ce e în ea şi-n ceilalţi deopotrivă, aici este Kitty Finch fascinantă căutătoare a slăbiciunilor din ceilalţi în maniera în care minusurile lor le vede, înainte de toate, în ea însăşi.
Înotând spre casă este romanul durerii mute şi surde, constante, fără…
Leave a Reply