Anca Zaharia | Fiica ascunsă şi complexitatea vieţii de familie din perspectivă feminină

Elena Ferrante este unul dintre reperele mele din literatura care se scrie în acest moment în lume – din motive pe care sper că am reuşit să le cuprind şi să le detaliez de fiecare dată când am vorbit ori scris despre cărţile ei, fie că a fost vorba de Tetralogia napolitană (vezi aici de ce m-a cucerit) sau de Iubire amară ori Frantumaglia (ale cărei sfaturi despre scris le-am adunat într-un articol cu patru cărţi menite să îţi ghideze paşii spre creative writing).

Probabil că motivul cel mai mare pentru care o simt atât de aproape pe Ferrante este legat de adevărurile personale ale autoarei care, odată puse-n gurile personajelor ei şi lăsate-n lume, ajung să se ciocnească şi să se confunde cu ale mele, făcându-mă să simt mereu că am ceva de învăţat de la ea: nu ceva ce nu ştiam, ci câte un detaliu mărunt, dar de o însemnătate covârşitoare, ce trebuia văzut dintr-o altă perspectivă, deopotrivă nemiloasă şi blândă, aşa cum mi se pare tot ce scrie italianca şi aşa cum am considerat întotdeauna a fi esenţa femininului din noi.

Fiica ascunsă este un roman scurt, are sub 150 de pagini, dar pe care l-am amânat destul de multă vreme – şi probabil că am făcut asta pentru că eu sper mereu în continuări atunci când îmi place o carte. Elena Ferrante mă convinsese, nu voiam să risc şi eram plină de speranţă. Dar i-a venit rândul şi am găsit o densitate a informaţiei pe care i-o uitasem, o profunzime incredibilă în aparentele frivolităţi şi vanităţi feminine, o capaciate de sinteză a complexităţii umane care nu exclude, paradoxal, nici cele mai mici detalii.

După ce fiicele ei, mari de-acum, pleacă să locuiască cu tatăl lor, să studieze şi să muncească şi să-şi vadă de vieţile lor, Leda, o profesoară divorţată, îşi permite o vacanţă singură – element de cotitură în viaţa ei de femeie şi de părinte. Arogându-şi singură şi fără ezitări, chiar din prima clipă, rolul de observator îndreptăţit la un anume grad de voyeurism când vine vorba de cei cu care împarte plaja, ea ajunge să ia decizii care îi privesc pe ceilalţi şi care oglindesc, în acelaşi timp, ce rememorează Leda din copilăria fetelor ei.