Din noua colecţie Anansi. World Fiction a celor de la editura Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, am început să citesc Viaţa mincinoasă a adulţilor, despre care am scris aici, pentru că nu-mi mai pot imagina o lume fără Ferrante, şi-apoi am făcut un mic ocol prin poezia lui Ronin Terente, apărută la Paralela 45, despre care am scris aici, şi-apoi am ajuns la Bun-venit în America!, romanul scriitoarei suedeze Linda Boström Knausgård.
Recunosc, m-am apucat de cartea ei dintr-o curiozitate superficială: titlul m-a atras suficient încât să-mi construiesc în minte câteva aşteptări, pe de o parte, iar pe de alta a fost purul interes faţă de ce poate scrie fosta soţie a unuia dintre scriitorii mei preferaţi, norvegianul Karl Ove Knausgård.
Spre deosebire de ce mă aşteptam să găsesc în acest mic roman despre o traumă nenumită, dar des invocată pe parcurs, Linda scrie cumva mai nervos, scurt, însă nu repezit, în propoziţii de câteva cuvinte şi fraze care rareori redau altceva decât esenţialul, în ceea ce pare a fi o proză îndelung lucrată pentru a nu permite înflorituri de orice fel. Aşa cum au spus cei de la Kirkus Reviews, are o „disperare rece” care nu lasă loc decât emoţiilor esenţiale, celor relevante în contextul cărţii. Chiar şi fericirea trecută şi amintită pe alocuri păstrează acea distanţă sigură de la care nici măcar în forma ei trecută nu mai poate răni.
Personajul narator, o fetiţă a unei familii care mai are şi un băiat mai mare, refuză să mai vorbească; mama e…
Leave a Reply