E greu să scrii poezie, cum la fel de greu e să scrii proză. Dacă vine vorba despre a le face pe amândouă, lucrurile se complică, însă nicidecum comparabil cu ce înseamnă să le combini pe acestea în aşa fel încât să dai lumii nişte proeme, cum le spune chiar autoarea textelor strânse de Doina Ioanid în Bazarul culegătoarei, volum apărut la Casa de Pariuri Literare în 2019, în colecţia Prezent.
În egală măsură proză, poezie şi jurnal de călătorie (cu texte din Rotterdam, Delft, Bucureşti, Iaşi, Jilava şi din alte locuri), Bazarul culegătoarei se dă de gol chiar prin titlu: e un amalgam cu logică internă în care imaginile vizuale îşi croiesc căi şerpuite printre cele olfactive şi sonore, prin jocuri de lumini şi umbre ale unor femei care, din ferestrele din care observă lumea, o prezintă ca pe nişte decupaje demne de cărţi poştale. Titlul recenziei mele doar încearcă să găsească o formulare demnă de acest volum, căci femeile din această carte pot fi la fel de bine şi portaluri, şi lumi, la fel cum ferestrele lor joacă aceleaşi roluri şi altele încă pe-atât.
Ca nişte portaluri magice către lumi ce exercită fascinaţie asupra privitorului, înainte de toate, femeile din ferestrele-lumi asistă, cu o oarecare doză de implicare, în miracolele ce li se desfăşoară sub priviri, ba chiar sub îngăduinţa lor de preotese ale unor altare de pe care transmit telegrame: texte directe şi cu un tâlc aproape ascuns, ca mesajele dintr-un vis care îşi pierde sensul abia după trezire, dar care în timpul somnului conţin însăşi esenţa înţelepciunii şi a vieţii din toate timpurile.
Leave a Reply