În 2003, părinții autoarei primesc o carte poștală anonimă și cu un text alcătuit doar din patru nume: cele ale bunicilor, mătușii și unchiului mamei sale, cu toții morți la Auschwitz în 1942. După două decenii, Anne Berest începe o anchetă pe cont propriu pentru a descoperi pe cel care a trimis cartea poștală, iar investigația ei se extinde într-o reconstituire a trecutului familiei din partea mamei, familia Rabinovich, dar totodată și o explorare a semnificației cuvântului „evreu” în afara sferei religioase, precum și în context contemporan.
Cartea poștală a apărut la noi la editura Trei, în colecția Fiction Connection, în 2022. Este tradusă din franceză de Diana-Alina Ene (în franceză a apărut cu un an înainte, în 2021). Deși are peste 500 de pagini, este un roman care m-a prins și m-a făcut să-l dau gata în câteva zile, m-a intrigat și debusolat, m-a făcut să plâng și să râd emoționată de poveștile de dragoste și speranțele îndrăgostiților care se luptă cu ei înșiși și cu istoria care le e potrivnică deseori.
Familia Rabinovich (Ephraim și Emma) este una normală și banală, cu năzuințe dintre cele mai comune și cu parcursuri pe care le înțelegi doar dacă vrei să vezi, să auzi și să empatizezi. Faptele istorice menționate, cele de la care pornesc dramele familiilor din carte (deci și ale copiilor lor, Noemie și Jacques), sunt aberante și jenante pentru rasa umană, și sper cu tărie că măcar atât învățăm citind, văzând filme, citind istoria la îndemână, cât să nu repetăm ceva atât de revoltător precum Holocaustul.
La fel ca-n alte cărți pe tema asta care m-au marcat, e șocant cât de încet și natural acaparează și își găsește justificări ura față de celălalt, cum drepturile și libertățile se pierd pe rând, insesizabil, și cum de fiecare dată se găsesc destui care să întoarcă privirea pentru că „nu e așa de grav” și „nu mă afectează pe mine direct”. Îți reconfirmi, după Cartea poștală, că răul absolut avansează deseori pe nesimțite. Existența lui Noemie este consemnată și de o carte autobiografică scrisă de Adelaide Hautval, pe care mi-am propus să o caut și să o citesc.
Mi se pare necesar, ca să nu vorbesc în termeni de obligativitate, să știm să vorbim corect despre greșelile noastre ca specie pentru că astfel pricepem grozăvia, învățăm să…
Leave a Reply