Până să ia premiul Nobel pentru Literatură în 2022, despre Annie Ernaux știam doar că există; nu o citisem și așteptam traduceri despre care nu credeam că aveau să se întâmple curând. M-a surprins plăcut să aflu că în colecția Anansi. World Fiction a editurii Pandora M urma să apară, în foarte scurt timp pentru că era deja în lucru, Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei. O carte care s-a poziționat, de la început, printre cele câteva pe care nu le voi uita niciodată și la care voi visa mereu să mă reîntorc știind sigur că aș citi de fiecare dată altceva.
De Annie Ernaux m-am apropiat cu timiditate și speranță, cu sentimentul că sensibilitatea și confesivitatea de care dă dovadă nu sunt prea apăsătoare ori superficiale. Și n-am fost nicidecum dezamăgită, ci dimpotrivă.
Pasiune simplă detaliază asupra relației unei femei mature și singure cu un bărbat însurat. Întreaga ei existență se petrece doar în raport cu el, un fapt care e posibil să vă fie familiar dacă v-ați aflat vreodată într-un trio amoros din poziția de outsider: anticiparea, pregătirea hainelor (niciodată aceleași), încercarea de a găsi legătura între iubitul ei și orice face, vede, spune. Fără aceste asocieri cu el, lumea din jur își pierde farmecul pentru personajul feminin central. Dacă întâmplarea ori persoana ieșită în cale nu o „leagă” de iubit în orice mod, oricât de vag, devine complet indiferentă.
Căutam să fiu la curent cu ce făcea în timpul liber, cu plecările lui din weekend. Mă gândeam „acum e în pădurea Fontainbleau, face jogging – e în drum spre Deauville – pe plajă, lângă soția lui” etc. Mă liniștea să știu asta, aveam impresia că că-l pot situa în cutare loc, în cutare moment, mă înarma împotriva infidelității. (Credință pe care o compar cu aceea, la fel de tenace, care constă în a-mi închipui că știind locul bairamului sau al vacanțelor fiilor mei e de-ajuns pentru a-i apăra de un accident, de droguri sau de înec. (pag. 30-31)
Pasiune simplă mi-a dat un boost incredibil de emoție și luciditate în raport cu viața mea din anumite perioade, mi-a oferit fereastra obiectivă prin care să (re)analizez subiectivismul unor decizii pe care doar timpul avea să le dovedească foarte proaste. Sau maturitatea emoțională, și ea îndepărtată. Citind-o, m-am simțit de parcă aș fi stat ore întregi la psiholog, vorbind despre mine și observându-mă detaliat în scrierea cuiva care relatează cu înțelegere și nu neapărat cu detașare, dar clar fără înverșunare față de fata care a fost și a făcut alegeri discutabile.
Leave a Reply