Am zis că răsfoiesc Arta despărțirii, arta împăcării. De la căsătorie la divorț și înapoi într-o zi relaxată și m-am trezit citind-o de la un capăt la celălalt și luând notițe pe care m-am gândit că e util să le dau mai departe.
Aș sugera să citești Arta despărțirii, arta împăcării. De la căsătorie la divorț și înapoi când simți că te frustrează fie relația în care te afli, fie singurătatea care poate deveni copleșitoare după o vreme. Asta pentru că autorul pleacă de la premisa corectă, din punctul meu de vedere: un fel de „mie mi s-a întâmplat așa, astfel că am cercetat și am tras următoarele concluzii”, ceea ce ajută la a găsi puncte comune între povestea proprie și perspectivele din carte. Punctarea opiniei autorului se face (și) prin inserturi din poveștile altora, într-un limbaj clar, deloc tehnic – totul curge ca o poveste cu concluzii de bun-simț și remarci asta chiar și-acolo unde e posibil să nu fii în totalitate de acord.
Apropo de asta, am dat de câteva astfel de paragrafe: ceva cu violență domestică (insuficient detaliat și, prin urmare, ambiguu), câteva generalizări (adică tot la mine e problema, că mi-ar fi plăcut mie să nu fie totul atât de ferm împărțit în femei și bărbați și relațiile dintre ei – ce facem cu relațiile persoanelor de același sex, de exemplu?).
În orice caz, cum spuneam, așteptam lucrurile astea până să pricep că Arta despărțirii, arta împăcării. De la căsătorie la divorț și înapoi este un fel de…
Leave a Reply