În data de 17 februarie 2025 am publicat materialul RIAL – de la cea mai bogată societate brașoveană la un pas de desființare, în care am prezentat interviul avut cu doamna director RIAL, Elena Chirilă-Buga. Este o discuție mai amplă, care conține multe informații despre situația RIAL, pe care vă invit s-o urmăriți dacă n-ați făcut-o încă.
Și pentru că situația de la RIAL se arată a fi una foarte complexă, am considerat necesar să continui căutarea de informații. În acest sens, am făcut o serie de invitații pentru interviu către consilieri locali.
Consilierul local PNL Ciprian Chiricheș a declinat invitația spunând următoarele: „Vă mulțumesc pentru invitație! Ținând cont că începând de azi, RIAL Brașov intră într-o nouă procedură ce vizează situația de insolvență, aș dori să nu mai fac afirmații publice cu privire la RIAL nedorind să influențez într-o formă sau alta acest parcurs. Mai mult decât atât, în acest moment există o misiune de audit de către Curtea de Conturi și așteptăm raportul final. Sunt sigur că acest raport ne va oferi răspunsuri la toate întrebările.”
Consilierul local USR Alexandru Gheorghe a dat curs invitației și puteți urmări discuția avută, în care au fost atinse deciziile luate de Consiliul Local Brașov cu privire la RIAL și la patrimoniul pentru care a fost decisă revocarea administrării de către RIAL.
Cele trei decizii luate de CL Brașov în ședința ordinară din 19 februarie 2025 au vizat neprelungirea contractului de credit în valoare de 1.500.000 lei; intrarea RIAL în insolvență și prelungirea contractelor de închiriere a spațiilor cu destinația locuință pentru încă trei ani.
Leave a Reply