Alexandra Dobrin a concurat în proba de 400m mixt în cadrul Campionatelor Naționale ale Franței și s-a impus cu timpul de 4.47.9! Podiumul a fost întregit de Zoé Carlos-Broc și de Elise Dohen.
Este a doua performanță a Alexandrei din toate timpurile (PB: 04:47.46) și unul dintre cele mai bune rezultate ale anului în această probă, poziționând sportiva Coronei printre primele 15 înotătoare ale Europei.
Participarea la Campionatele Naționale ale Franței a fost un test bun pentru apropiatele Campionate Europene de la Roma.
„Mă bucur că pregătirea intensă în vederea Campionatelor Europene a dat roade și am reușit să câștig titlul național în puternicul campionat al Franței. Mă aflu într-o formă bună, așa cum arată și timpul cu care am încheiat cursa de 400m mixt, cursa mea de predilecție și sper ca la Roma să obțin un rezultat cât mai bun”.
Campionatele Naționale ale Franței (Championnats de France Open d’Eté) s-au desfășurat la Amiens, Franța, între 23 și 28 iulie.
Campionatele Europene se vor desfășura între 11 și 21 august, în capitala Italiei, la Roma. Cei mai buni sportivi din 50 de țări se vor înfrunta pentru cele 231 de medalii puse în joc!
Sportiva Coronei va concura în dificila probă de 400m mixt, dominată de campioana și recordmena mondială Katinka Hosszú (Ungaria).
Alexandra este pregătită de Bogdan Alexandru Ștefănescu, sub supravegherea prof. univ. dr. Silviu Cioroiu.
Credit foto: Picardymedia
Leave a Reply