Membrii organizaţiei unite USR PLUS din municipiul Braşov şi-au ales structurile statutare de conducere, arbitraj şi control. Acestea sunt primele alegeri interne de la pronunţarea definitivă a fuziunii dintre USR şi PLUS.
Alexandra Coliban a fost aleasă în funcţia de Preşedinte al Filialei Locale, după un mandat de 1 an şi 9 luni ca preşedinte al fostei organizaţii municipale USR Braşov. Contracandidatul Alexandrei Coliban a fost Sebastian Ichim, fost președinte PLUS Brașov până la realizarea fuziunii.
Biroul Filialei Locale este format din:
- CENŢIU Radu Alexandru (vicepreşedinte)
- ICHIM Sebastian (vicepreşedinte)
- ROŞU Alexandru
- MORARU Beatrice Mihaela
- CREŢU Radu
- CURCĂ Horia-Marius
- BUZATU Alexandru Ilie
- CRISTEA Nicolae Nicuşor
- CRAP Florin-Alexandru
- MOISE Lucian
- GÂREA Simona
- CHIRU Mircea
- GÎRLEANU Iulian-Cezar
- TOT Claudia Florentina
Comisia de Arbitraj este formată din LEFTER Laura Elena, DEMCO Sorian, BĂLĂŞCĂU Alina Mirela, iar Cenzorul Filialei Locale este DOCHIŢA Liliana.
Durata mandatului pentru toate structurile va fi de 1 an, aspect stabilit tot prin votul membrilor.
Votul s-a desfășurat în format fizic, pe tot parcursul zilelor de sâmbătă și duminică, la sediul organizației din Bd 15 Noiembrie nr.1, secretul și corectitudinea votului fiind asigurate de o Comisie Electorală formată dintr-un număr egal de membri USR și PLUS.
Noul Birou Local este unul echilibrat, fiind format din șapte membri USR și șapte membri PLUS, ceea ce demonstrează respectul reciproc dintre membrii fiecărei foste organizații.
Misiunea acestui Birou Local este consolidarea noii organizații unite, coeziunea membrilor și canalizarea întregii energii rezultate din fuziune către politica la firul ierbii și către construirea de politici publice care să ajute la realizarea programului politic local.
Alexandra Coliban, Preşedintele filialei locale USR PLUS Braşov:
„În urma alegerilor interne de ieri, un nou Birou Local – organul politic de conducere – s-a constituit după dorința membrilor ambelor partide.
De astăzi, la Brașov fuziunea USR PLUS este înfăptuită, alegerile desemnând un Birou Local cu un scop bine determinat: ca fuziunea să funcționeze drept catalizator al energiilor, pentru întărirea organizației. Coeziunea organizației este obiectivul principal al acestui birou, cu un mandat de 1 an.
USR PLUS Brașov este cel mai important partid în opțiunea electoratului, începând cu 2019, și vrem să rămână așa. Vom continua politica la firul ierbii, având în centru cetățenii și nevoile acestora. USR PLUS Brașov a demonstrat că poate crește oameni politici competenți, poate promova oameni noi, curați și capabili să producă schimbarea necesară. Allen Coliban, Flavia Boghiu sau Victor Ilie sunt exemple de profesionalism și implicare. Vom continua toate aceste politici interne având în minte misiunea acestui partid: interesul cetățenilor.
Am demonstrat, în ultimii 5 ani, maturitate politică, profesionalism și implicare, câștigând ultimele 3 rânduri de alegeri. Vrem să atragem în continuare oameni profesioniști, dispuși să-și investească timpul și energia pentru a crește și întări organizația, dar mai ales pentru a perfecționa politicile publice promovate de noi și aleșii noștri.
Le mulțumesc colegilor care mi-au acordat votul lor pentru acest nou mandat. Mă onorează și mă responsabilizează încrederea lor.”
Tot în cadrul acestor alegeri, filiala municipală USR PLUS Brașov şi-a desemnat delegații la Conferința Județeană care va avea loc în perioada 18-20 iunie şi la care vor participa delegați ai tuturor filialelor locale din județul Brașov. Aceştia vor alege, prin vot secret, Președintele Filialei Județene, Biroul Județean, Comisia Județeană de Arbitraj, Comisia Județeană de Cenzori, precum și delegații filialei județene la Congresul Național, care va avea loc în luna octombrie pentru alegerea noilor structuri naționale de conducere, arbitraj și control.
Sursa foto: USR Brașov
Leave a Reply