Agenția Brașov a Băncii Naționale a României invită publicul la „Zilele Porților Deschise’’

Banca Națională a României – Agenția Brașov își deschide porțile pentru publicul larg în zilele de 5, 6 și 13 decembrie 2024, în intervalul 12:00 – 19:00, cu ocazia manifestărilor prilejuite de Sărbătorile de iarnă și a Târgului de Crăciun organizat de Primăria Municipiului Brașov.

Având în vedere succesul  edițiilor precedente ale „Zilelor Porților Deschise”, răspundem solicitării celor care doresc să viziteze sediul agenției, situat în Centrul Vechi al orașului. Astfel, publicul va putea admira una dintre clădirile emblematice ale Brașovului, palatul Czell, precum și câteva expoziții temporare organizate cu această ocazie de Muzeul Băncii Naționale a României, având ca subiecte începuturile monedei românești, emisiunile de bancnote ale BNR și istoria tezaurului României de la Moscova. Totodată, vor fi prezentate și câteva monede destinate colecționării dedicate unor personalități și monumente brașovene.

Intrarea se face din strada Piața Sfatului, nr. 26.

Înaintea realizării vizitei, publicul este invitat să consulte condițiile de acces, disponibile AICI.

Foto: BNR Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.