Agent Green a publicat al cincilea episod din seria de investigații „Jaf în Parcul Național Munții Rodnei” în care expune furt de arbori tolerat de garda forestieră aflată în control la pădurile administrate de Ocolul Silvic Plaiurile Heniului.
Înainte de a face sesizare la garda forestieră, Agent Green a solicitat intervenția poliției dar aceasta s-a dovedit a fi inutilă. Tăierea ilegală de pădure se face pe malul drept al râului Bistrița în județul Bistrița Năsăud, iar depozitul de lemne unde ajunge o parte din arborii tăiați este situat pe celălalt mal în județul Maramureș. Doar 140 metri pe asfalt separă drumul forestier de la exploatare până la depozit. Cîrlibaba din județul Suceava este cea mai apropiată localitate. Investigatorii Agent Green au surprins camioanele cu lemne ale unei firme locale de exploatare care fac și transporturi a căror proveniență este fals declarată în SUMAL, deci ilegale. Au fost de asemenea consemnate transporturi cu un volum declarat de lemn la jumătate din cel real. În zonă există o aprobare pentru niște tăieri accidentale, adică lemn stricat, dar în realitate investigatorii au descoperit că se taie inlcusiv arbori verzi și sănătoși din Parcul Național Munții Rodnei.
Controlul gărzii forestiere a fost condus de Inginer Ioan Rus. Confruntat cu dovezile concrete de furt de arbori oferite de Dan-Cătălin Turiga, inginer silvic Agent Green, reacția inspectorului gărzii a fost: „Io nu zic că nu mai sunt, dar astea sunt niște excepții. Dacă nu coroborăm cu niște furăciuni, cu tăieri ilegale, cu alte prostii.”
Turiga a cerut explicații responsabilului de la gardă și pentru drumurile forestiere ilegale, iar acesta a răspuns că „Mai am un an, doi până la pensie. Vreau să plec. M-am săturat de sistem în sensul că este irecuperabil aproape.”
Claudiu Postelnicu, investigator Agent Green a cerut și de la reprezentanții ocolului silvic explicații în legătură cu stricta protecție a parcului și cu obligația legală de a desființa drumurile ilegale și de a aduce peisajul la starea inițială. Răspunsul a venit de la ing. Avram Emil, șeful ocolului silvic Plaiurile Heniului: „Nu sunt de acord cu protecția strictă în parcul național. De ce să fiu de acord? Să moară lemnul aicea degeaba? Drumul doar Dumnezeu îl reface.”
Inspectorul gărzii forestiere a realizat la un moment dat în timpul controlului că starea pădurilor nu seamănă cu un parc național și a cerut ocolului planul de management al parcului. Dar cei de la ocol nu au acest plan. „Îmi este clar acum că cei care administrează parcul și cei care administrează pădurile nu comunică unii cu alții și în consecință tăierile aprobate denotă o bătaie de joc și reflectă starea dezastruoasă de fapt din parcurile naționale ale României”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.
Inspectorul gărzii a decis să meargă spontan la administrația parcului să discute cu directoarea și a refuzat să fie însoțit de echipa Agent Green. Numai că investigatorii organizației au făcut o vizită la administrație și au stat de vorbă cu directoarea anterior vizitei spontane a gărzii forestiere. Într-un moment de sinceritate directoarea parcului național Munții Rodnei, doamna Mihaela Poll ne-a spus „Am fost de multe ori pusă la colț de mai marii noștri, inclusiv de la minister, secretari de stat. Mi-au tras-o cu legea în mână și încercând să fac dreptate pentru parc.”
Foto: Agent Green
Leave a Reply