Afacerea Dino Parc Râșnov – 15.165 euro redevență pe an și o cifră de afaceri de 17.047.801 lei în 2021

În orașul în care locuitorii primesc apă cu bacterii, unii fac profit net de 7.793.005 lei într-un an! Este vorba de orașul Râșnov, orașul în care a fost primar Adrian Veștea și unde este acum primar finul său, Liviu Butnariu.

Horia Motrescu, consilier local USR Râșnov, a publicat pe Facebook contractele semnate între Orașul Râșnov și societatea HCR SRL, unul semnat în 2009, care are ca obiect concesionarea unui teren de 1,4 ha și al doilea semnat în 2019, care are ca obiect concesionarea unei  suprafețe de 6.527 mp. Ambele contracte sunt pentru parcul tematic de distracții Dino Parc.

La contractul din 2009, concesiunea s-a făcut pe o perioadă de 49 de ani, cu o redevență totală de 521.360 euro, respectiv o valoare de 886,67 euro/lună.

La contractul din 2019, concesiunea s-a făcut pe o perioadă de 39 de ani, cu o redevență totală de 176.499,96 euro, respectiv o valoare de 377,14 euro/lună.

Trebuie precizat că cele două contracte vizează terenuri diferite.

Consilierul Horia Motrescu îi cere primarului Liviu Butnariu să analizeze solicitarea și să propună renegocierea redevenței in cel mai scurt timp.

La prima vedere vedem o scădere a redevenței de la un contract la altul, de la 886,67 euro/lună la 377,14 euro/lună.

Cine stabilește/negociază aceste redevențe? În acest caz, contractele au fost semnate de Adrian Veștea, cel din 2009, respectiv de Liviu Butnariu, cel din 2019.

Sunt redevențele stabilite prin contract corecte?

Conform Codului Administrativ, articolul 307, alin. (5) la calculul redevenței trebuie ținut cont de următoarele criterii:
a) proporționalitatea redevenței cu beneficiile obținute din exploatarea bunului de către concesionar;
b) valoarea de piață a bunului care face obiectul concesiunii;
c) corelarea redevenței cu durata concesiunii.

Societatea HCR SRL a obținut în 2021 un profit net de 7.793.005 lei. Iar redevența plătită, conform contractului din 2019, este de 4.525,64 euro/an (22.134,46 lei la cursul zilei din 9 februarie 2023). Este aici proporționalitate, așa cum cere legea?

Dino Parc a fost deschis cu o investitie de cinci milioane de euro, din care 3,5 milioane de euro din fonduri europene, a scris Valeriu Nicolae în Libertatea. Dino Parc este amplasat în apropierea Cetății Râșnov.

Cine este HCR SRL?

Acționarii societății sunt Apostu Adrian DănuțRozorea George Gabriel și Sarkany Arpad, fiecare cu o treime. Societatea a fost înființată în 2007 și a ajuns în 2021 să aibă 21 de angajați, o cifră de afaceri de 17.047.801 lei și un profit net de 7.793.005 lei. La data semnării contractului, în 2009, societatea avea un angajat, o cifră de afaceri de 318.151 lei și un profit de net de 35.940 lei.

Apostu Adrian Dănuț este președinte al Consiliului de Administrație al Romsilva și membru al Consiliului de Administrație al Regiei Publice Locale a Pădurilor Râșnov RA. Cariera în domeniul silviculturii începe în 1998.

1998 – 2005, șef distric la Ocolul Silvic Codlea
2003 – 2005, șef serviciu la Direcția Silvică Brașov
2005 – 2006, șef de ocol la Ocolul Silvic Codlea
2006 – 2007, șef de ocol la Ocolul Silvic Brașov
2007 – 2011, director al Direcției Silvice Brașov Romsilva și președinte al Comitetului Director al Direcției Silvice Brașov
2011 – 2016, director al Regiei Publice Locale a Pădurilor Râșnov RA și președinte al Consiliului de Administrație al Regiei Publice Locale a Pădurilor Râșnov RA
2012 – 2015, manager de proiect pentru implementarea proiectului Dino Parc Râșnov
2016 – prezent, manager general HCR SRL

Foto din 2015, sursa Facebook - Apostu Adrian-Dănuț. Al doilea din dreapta - Apostu Adrian-Dănuț, al treilea din dreapta - Adrian Veștea, primul din stânga - Liviu Butnariu

Pe lângă societetea HCR și Romsilva, Apostu Adrian Dănuț apare ca administrator și/sau acționar în următoarele societăți: Abies Internațional SRL, Marsensmart SRL, Milprome SRL, Ocolul Silvic al Orașului Râșnov RA, Petramed SRL, și Terasa Cetății SRL.

Conform declarației de avere din 23.09.2022, Apostu Adrian Dănuț, a avut următoarele venituri nete:
HCR SRL, angajat – 296.215 lei
Petramed SRL, angajat – 4.584 lei
HCR SRL, dividende – 2.138.355 lei
RNP Romsilva, membru CA – 103.303 lei
Ocolul Silvic al Orașului Râșnov RA, membru CA – 12.000 lei
Un venit total net de 2.554.457 lei.

Conform declarației de avere, Apostu Adrian Dănuț deține 34 de conturi sau depozite bancare la diferite bănci: 299.660 RON, 591.013 EUR, 79.739 GBP, 267.440 USD și 417.437 HUF.

Rozorea George Gabriel a fost director la Romsilva Brașov. Rise Project scria în articolul Vânătorul roșu că „pe 9 ianuarie 2016, Claudiu Manda a revenit în codrii Tel Drum. De data aceea, în afară de managerul Tel Drum, Petre Pitiș, l-au mai însoțit Nicolae Bădălău (senator de Giurgiu), Gabriel Vlase (deputat atunci, director SIE acum), Paul Stănescu, Dumitru Buzatu, ministrul Constantin Niță, Valentin Dumitrașcu (șeful IPJ Teleorman), Gabriel Rozorea (fost director Romsilva Brașov, acționar Dino Parc)”.

Rozorea George Gabriel face parte din lumea silvică, deținând funcții începând cu 1997, după cum urmează:

1997 – 1999, inginer șef ocol la Direcția Silvică Târgoviște – Ocolul Silvic Moroieni
1999 – 2003, șef distric la Direcția Silvică Brașov – Ocolul Silvic Zărnești
2003 – 2005, șef ocol silvic la Direcția Silvică Brașov – Ocolul Silvic Brașov
2005 – 2006, director general la Regia Națională a Pădurilor – Direcția Silvică Brașov
2006, șef ocol silvic la Asociația Pădurea Bucegi-Piatra Craiului – Ocolul Silvic Bucegi-Piatra Craiului
2006 – prezent, președinte Consiliu de Administrație la RPLP Piatra Craiului RA Zărnești
2006 – prezent, director general la RPLP Piatra Craiului RA Zărnești

Rozorea George Gabriel, foto: captură video - https://www.youtube.com/watch?v=istndtPnTY4

Rozorea George Gabriel, pe lângă acționariatul din HCR SRL, figurează ca beneficiar în societatea Abies International SRL, HCR deținând 49% din societate. Mai deține 33% și din societatea Renilux Impex SRL.

Conform declarației de avere din 2020 a soției, Rozorea Florina Cristina, care a trecut prin Ministerele Turismului și al Economiei, Rozorea George Gabriel a avut un venit de 175.381 lei de la RPL Piatra Craiului Zărnești și de 1.321.236 lei din dividende de la HCR SRL.

Nici al treilea acționar al HCR SRL, Sarkany Arpad, nu putea lipsi din ecuația silvică, doar că specializarea sa este vânătoarea. Despre parcursul și implicarea sa în susținerea vânătorii a scris PressOne în articolul Vânătorul alfa din pădurile României.

Într-un articol din 2012, covasnamedia.ro scria că omul de afaceri Sarkany Arpad a donat animale împăiate în valoare de 100.000 de euro Muzeului Cinegetic din Sfântu-Gheorghe.

Într-un articol din 2015 din presa spaniolă, Sarkany Arpad spune că a înființat firma Abies Hunting SRL cu ajutorul tatălui său, Sarkany Iosif, care fusese în timpul regimului Ceaușescu director general în Transilvania, exact pe partea de vânătoare. Sarkany Iosif a fost șef al Direcției Silvice Harghita și al Ocolului Silvic Sfântu Gheorghe (județul Covasna).

Sursa foto: CJ Covasna. Primul din dreapta Sarkany Arpad, iar primul din stânga este Tamas Sandor, președinte CJ Covasna

Tot în articolul din presa spaniolă, Sarkany Arpad spunea că firma sa, Abies Hunting SRL avea o cifră de afaceri de 18 milioane de euro. Uitându-ne pe datele oficiale, vedem că cifra de afaceri cea mai mare a fost de 7.337.074 lei în 2004. Firma a funcționat din 1997 până în 2021, când a fost radiată și avea înregistrată o cifră de afaceri de 930.736 lei.

În afară de societatea Abies Hunting SRL, Sarkany Arpad mai deține: 25% din societatea Clean Energy Group SRL, este beneficiar al Abies Interantional SRL la care societatea HCR SRL deține 49%, 50% din societatea Complex Saciova SRL, 50% din Marsensmart SRL și 100% societatea Represent SRL-D. Mai figurează ca administrator și la societatea Arna International SRL.

În final, vă las o înregistrare din 2014 de la Dino Parc cu declarații date de Apostu Adrian Dănuț, Rozorea George Gabriel și Adrian Veștea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.