Achizițiile negândite pentru transportul public brașovean continuă. Mercedes și Solaris sunt companiile care au depus oferte pentru achiziția a 10 autobuze hibrid

Transportul public brașovean are nevoie de capacitate ridicată pentru a asigura nevoile de transport. Aici includem și linii ce deservesc zona metropolitană. Vehiculele de capacitate mai mare oferă un spațiu la interior astfel încât călătorii nu sunt nevoiți să stea înghesuiți. Iar pandemia ne arată foarte bine de ce avem nevoie de autobuze de capacitate mare. Cele mai multe autobuze din flota RATBV au capacitate de maximum 95 de călători. Adică sunt acele Menarini și SOR cu lungime de 12 metri și trei uși.

Pandemia face ca aceste autobuze de 12 metri și trei uși să aibă funcționale doar două uși pentru călători, ca urmare a măsurii de protecție a șoferilor. În consecință, nu ar fi trebuit Primăria Brașov să regândească achizițiile de autobuze și să meargă cu achiziții de articulate, adică de 18 metri lungime, cu patru uși (din care să rămână trei pentru călători) și 150 de călători capacitate? Acest lucru ar fi trebuit făcut și dacă nu era pandemia.

Însă la Brașov știm că lucrueile se fac cu voința doar a aunui om, George Scripcaru. În consecință, Primăria Brașov ne anunță că are doi ofertanți pentru achiziția a 10 autobuze hibrid (diesel-electric) de 12 metri lungime. Și de ce vrem să avem și hibrid la Brașov?

Mercedes și Solaris sunt cei doi producători care au depus oferte pentru furnizarea celor 10 autobuze hibrid, în valoare de peste 13 milioane de lei, care vor intra în flota RAT. Ele sunt achiziționate prin POR, cu o finanțare nerambursabilă de 98% și o contribuție din bugetul local de 2%. Aceasta este ultima achiziție de mijloace de transport în comun pe care Primăria Brașov o are prevăzută pentru acest exercițiu financiar. În acest moment sunt în trafic cele 26 de troleibuze Solaris și 14 autobuze electrice SOR, din cele 68 de autobuze electrice contractate cu firma din Cehia. La acestea se adaugă cele 25 de troleibuze, la care a fost depusă o singură ofertă, de producătorul polonez Solaris,  procedură aflată în etapa de evaluare a ofertei. Mai urmează licitația organizată de MLPDA pentru alte 12 autobuze electrice de 18 metri. Odată cu aceste investiții,  după cum spunea și domnul ministru al Mediului, Costel Alexe, în 2021 Brașovul va fi primul oraș din România în care transportul public va fi complet electric. Dacă luăm în considerare și celelalte investiții în transportul public, benzile dedicate, terminal gară, Park&Ride Bartolomeu, atunci cu siguranță transportul în comun va fi cea mai bună și ecologică soluție pentru a călători prin oraș”, a declarat primarul George Scripcaru.

 Trasee pe care vor circula:

– linia 25: Avantgarden – gara Brașov – terminal Poienelor,
– linia 28: Stupini (str. Fundăturii) – Avantgarden – Livada Poștei,
– linia 41: Stupini (str. Lujerului) – Livada Poștei.

Date tehnice achiziție autobuze hibrid
Autobuze hibrid diesel-electric noi, din gama 12 m (12000+350mm), cu tracțiune hibridă (diesel-electric), cu podea complet coborâtă pe toată lungimea, cu trei uși și aer condiționat în salonul de călători, destinate transportului urban de călători în Municipiul Brașov.

Sistemul de propulsie al autobuzului va fi o combinație a tehnologiilor de propulsie diesel și electrică, menită să exploateze la maxim potenţialul de reducere a emisiilor de CO2 și în același timp să asigure condițiile corespunzătoare de fiabilitate în operare, pe toată durata de viață a vehiculelor. Opțional, autobuzele ofertate pot avea posibilitatea încărcării externe a sistemului de stocare a energiei electrice, această dotare suplimentară fiind punctată în procesul de evaluare a ofertelor.

Specificații tehnice:
– lungime autobuz: 12 m (+/- 0,35 m);
– număr uși: 3 uși duble;
– capacitate pasageri: minim 90 pasageri;
– nr. locuri pe scaun: minim 24 pentru pasageri;
– viteză maximă: 80 km/h (limitată electronic);
– suspensie pneumatică controlată electronic, cu funcție de îngenunchere (de coborâre, pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilități locomotorii, kneeling – https://www.dictionary.com/browse/kneeling-bus);
– sistem de frânare cu EBS (ABS/ASR). Sistem de frânare auxiliar de încetinire / retarder: electric combinat, reostatic și recuperativ (pentru recuperare energie, necesară motorului electric);
– sistem de încălzire: asigură la interior temperatura de minim +15°C, în condiții de temperatură exterioară de – 15°C;
– sistem de aer condiționat: asigură la interior temperatura de cel mult +25°C, în condiții de temperatură exterioară de + 35°C;
– motor termic tip Diesel Euro 6, capacitate cilindrică minimă: 4500 cmc, putere nominală minimă: 120 kW;
– motor electric cu grad de protecție minim IP 55, clasă bobinaj C 200, sistem de stocare a energiei și sistem de recuperare a energiei la frânare.

Dotări auxiliare:
– panouri LED de afișaj a rutei și destinației la exterior;
– monitor LCD pentru informare călători la interior (hartă traseu, stația care urmează) și unitate audio pentru anunțuri;
– sistem de supraveghere video la interior și exterior autobuz (8 camere video);
– sistem automat de numărare a pasagerilor;
– validatoare carduri contactless;
– computer de gestiune a traseului (monitorizare GPS);
– sistem de asistență a șoferului (alertare unghi mort, obstacol frontal).
Durata de utilizare normală: minim 12 ani;
Durata de utilizare fără reparaţie generală: minim 8 ani.

Sursa foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.