- Până la finalul lunii februarie, toți beneficiarii eligibili vor primi acasă cardul de energie.
- Plățile se vor putea efectua începând cu 20 februarie. Prima tranșă de 700 de lei va putea fi utilizată până la 30 iunie 2023.
Ministrul Marcel Boloș și directorul general al Companiei Naționale Poșta Română, Valentin Ștefan, au efectuat o vizită de lucru la Oficiul Poștal Buftea, cu ocazia startului procesului de distribuție a cardurilor de energie finanțate din fonduri europene prin Programul Operațional Capital Uman și prin Programul Operațional Regional.
În cursul zilei de astăzi, peste 360.000 de beneficiari din 7 județe ale țării vor intra în posesia cardurilor livrate de către Poșta Română. Din bugetul de 4 miliarde de lei alocați acestui program vor fi sprijinite 4 milioane de persoane din medii vulnerabile din România.
„Dăm oficial startul etapei de distribuire a ajutoarelor pentru plata facturilor la energie de care vor beneficia 4 milioane de români. Cu sprijinul Poștei Române, în cursul zilei de astăzi peste 360.000 de beneficiari din 7 județe vor primi acasă cardurile pentru energie. Procesul va continua în perioada următoare, astfel încât până la data de 20 februarie, când vom avea posibilitatea de a plăti din aceşti bani ajutorul de încălzire, cât mai mulți beneficiari să fi intrat deja în posesia cardurilor. Reamintesc că, în paralel cu procesul de distribuție, se prelucrează informaţiile din declaraţiile pe proprie răspundere și continuă procesul de interogare a bazelor de date pentru cei 550.000 de beneficiari pentru care sunt necesare clarificări înainte de decizia de emitere a cardurilor. Fac apel către toţi beneficiarii acestui ajutor de încălzire la calm şi să aibă încredere că primesc aceste carduri, odată incluși în listele de beneficiari. Mulțumesc din nou Poștei Române pentru sprijinul esențial pe care ni-l acordă pentru a putea implementa acest program, cel mai mare de acest gen realizat până acum de Guvern”, a declarat ministrul Marcel Boloș.
„Venim în sprijinul românilor și le oferim posibilitatea să achite și online facturile la utilități, prin intermediul unei aplicații informatice pusă la dispoziție de Poșta Română. În acest sens, vom avea un meniu special pe site-ul Poștei, unde beneficiarii cardurilor vor putea completa datele personale, vor încărca documentele necesare (buletinul de identitate, cardul de energie și factura la utilități) și vor trimite, apoi, informațiile către noi. Prin sistemele noastre informatice, vom procesa, apoi, plata”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.
500.000 de carduri livrate în primele două zile ale lunii februarie
Cele 7 județe în care se vor distribui cele 362.000 de carduri în cursul zilei de astăzi sunt Alba (37.000), Argeș (53.000), Ilfov (29.000); București (106.000); Bacău (52.000); Teleorman (27.000); Bihor (58.000).
Mâine, 2 februarie, vor fi livrate alte 132.000 de carduri în județele Brăila (34.000); Covasna (21.000); Giurgiu (21.000); Vâlcea (27.000) și Botoșani (29.000). Cardul de energie se livrează de către Poșta Română la domiciliul beneficiarului, cu confirmare de primire.
Ajutorul pentru plata facturilor se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Prin intermediul acestor vouchere se vor putea achita facturile pentru electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.
Reamintim că beneficiarii vor putea utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin următoarele modalități:
- direct la poștaș;
- la orice oficiu poștal din mediul urban sau la oficiul poștal pe raza căruia își are domiciliul beneficiarul, în mediul rural;
- online, prin intermediul aplicației informatice pe care Poșta Română o va pune la dispoziție.
Plățile se vor putea efectua după următorul calendar:
- Pentru tranșa I – valoare de 700 lei în perioada 20.02.2023 – 30.06.2023;
- Pentru tranșa II – valoare de 700 lei în perioada septembrie 2023 – 31.12.2023.
Potențialii beneficiari vor fi înștiințați dacă s-au descoperit situații care îi fac neeligibili. În acest caz, ei pot suna la 0319966, numărul de call center-ul pentru care Poșta a mobilizat peste 50 de angajați, unde vor primi informații suplimentare și vor fi îndrumați, dacă situația poate fi corectată.
Documentele necesare plății facturilor la energie prin intermediul cardului vor putea fi transmise și electronic, printr-o aplicație pusă la dispoziție de Compania Națională Poșta Română. Detalii, aici: https://bit.ly/40bOsgm
Informații complete despre ajutorul pentru plata facturilor la energie, aici: https://bit.ly/3RCQuCB
Sursa foto: MIPE
Leave a Reply