A fost propusă data pentru desfășurarea referendumului pentru demiterea primarului comunei Dumbrăvița

În luna martie, prefectul județului Brașov, Mihai Văsii, a emis Ordinul de Prefect nr. 255/21.03.2022 privind constituirea comisiei pentru organizarea referendumului local având ca obiect demiterea primarului Comunei Dumbrăvița, Județul Brașov.

Ordinul și componența comisiei le găsiți în articolul publicat în 31 martie 2022.

Odată constituită Comisia, trebuie să vedem ce se întâmplă în cadrul acesteia. Numai că aici se oprește transparența Instituției Prefectului. Mai mult, refuză să pună la dispoziție informații publice.

Pe data de 31 martie a avut loc prima ședință a Comisiei, iar pe 1 aprilie am cerut purtătorului de cuvânt de la Instituția Prefectului o copie după procesul verbal al ședinței Comisiei pentru organizarea referendumului. Iată răspunsul primit:

Nu va pot trimite documentul solicitat, intrucat nu sunt in posesia acestuia. Institutia Prefectului nu interferează cu activitatea comisiei.
Comisia este singura in masura sa raspunda solicitarii dvs. De aceea, vă rog să va adresati presedintelui acestei comsii, dl. Ghidarcea Lucian Cristian, reprezentantul Judecătoriei Brașov.”

Am spus purtătorului de cuvânt că nu pot accepta răspunsul primit, în contextul în care Instituția Prefectului asigură secretariatul Comisiei și are un reprezentant, membru în Comisie. Iată răspunsul primit:

Comisia nu este in subordinea directa a Institutiei Prefectului. Si alte institutii au reprezentanti in comisie, dar aceasta functioneaza independent si ia decizii privind propria activitate si actele pe care le elaboreaza/adopta.

De exemplu, CL Dumbravita are, de asemenea, reprezentant in comisie, la fel Consiliul Judetean. Or, nici aceste institutii nu „patroneaza” comisia si nu interferează cu activitatea sa.

În data de 7 aprilie am trimis solicitarea la Judecătoria Brașov, dar la care nu am primit răspuns până în prezent.

Haideți să ne uităm pe componența Comisiei, formată din reprezentanții a 5 instituții și să ne întrebăm în ce măsură activitatea Comisiei este condiționată politic?

Din cei 5 reprezentanți,

Ghidarcea Lucian Cristian – judecător, Judecătoria Brașov
Iuga Loredana – director executiv adjunct Direcția Juridică, Consiliul Județean Brașov
Costescu Anisia-Georgiana – consilier local, Consiliul Local Dumbrăvița
Carapcea Mihai – avocat, reprezentantul Primarului Comunei Dumbrăvița
Toma Bogdan – euroconsilier, Instituția Prefectului Județul Brașov,

trei sunt PNL, primar, CJ Brașov și Instituția Prefectului, iar unul USR, reprezentantul CL Dumbrăvița.

De când am cerut procesul verbal al primei ședințe, a mai avut loc o a doua ședință, în data de 14 aprilie. În final, am avut acces la procesele verbale ale celor două ședințe și sunt câteva întrebări care se ridică legat de modul în care membrii Comisiei înțeleg rolul acesteia și dacă nu cumva, o parte din aceștia, prin deciziile luate, nu își propun să blocheze demersul de organizare a refendumului.

Redau concluziile celor două ședințe:

Ședința din data de 31 martie 2022
Concluzii:

– s-a luat act de depunerea la Instituția Prefectului a cererii privind declanșarea procedurii de demitere a primarului ăn funcție, Popa Zachiu, prin organizarea unui referendum local;
– s-a luat act de emiterea Ordinului de Prefect nr. 255/21.03.2022 privind constituirea comisiei pentru organizarea referendumului local având ca obiect demiterea primarului Comunei Dumbrăvița, Județul Brașov;
– s-a luat act de depunerea plângerii prealabile de către reprezentantul primarului Comunei Dumbrăvița, domnul Carapcea Mihai, împotriva ordinului de prefect nr. 255/21.03.2022 privind constituirea comisiei pentru organizarea referendumului local având ca obiect demiterea primarului Comunei Dumbrăvița, Județul Brașov, în paralel cu depunerea la Tribunalul Brașov a cererii de suspendare executare a ordinului de prefect nr. 255/21.03.2022;
– s-a luat act că atribuțiile ce revin comisiei, potrivit legii, sunt lapidare și nu conțin norme materiale lămuritoare;
– s-a stabilit solicitarea unui punct de vedere al AEP cu privire la procedura de funcționare a comisiei și a stabili atribuțiile acesteia;
– se va solicita AEP o informare cu privire la alte referendumuri locale pentru demiterea primarilor, organizate după intrarea în vigoare a OUG 57/2019 privind Codul Administrativ;
– s-a stabilit că Instituția Prefectului să transmită Guvernului solicitarea de emitere a unei Hotărâri de Guvern care să reglementeze atribuțiile comisiei și modul de funcționare al acesteia, precum și plata membrilor ei;
– s-a stabilit data de 14.04.2022, ora 11:00, sala 34 a Instituției Prefectului, pentru următoarea ședință a comisiei;
s-a stabilit, cu 4 voturi pentru și unul împotrivă, punerea la dispoziție la sediul Instituției Prefectului, în prezența reprezentantului instituției, domnul Toma Bogdan, a documentelor care au stat la baza emiterii ordinului de prefect nr. 255/21.03.2022;
– Reprezentantul Consiliului Local Dumbrăvița, doamna Costescu Anisia-Georgiana s-a opus acestei hotărâri, argumentând că se încalcă prevederile incidente în materia datelor cu caracter personal și că semnatarilor li s-ar aduce prejudicii în ceea ce privește eliberarea actelor de către primărie, acordarea ajutoarelor sociale etc.

Ședința din 14 aprilie 2022
Concluzii:

emiterea unei adrese către CL Dumbrăvița pentru aprobarea datei de 19.06.2022 ca dată de desfășurare a referendumului;
– să se solicite CL Dumbrăvița aprobarea bugetului și alocarea fondurilor, fonduri care să cuprindă și remunerația membrilor comisiei de organizare a referendumului;
– Hotărârea CL aferentă va fi comunicată AEP și către Tribunalul Brașov;
– calendarului scrutinului va fi elaborat de membrii comisiei după ședința de plen a CL Dumbrăvița;
– următoarea ședință a comsiei va avea loc în data de 2 mai 2022, la ora 12:00.

Trei lucruri ies în evidență după cele două ședințe. Primul este acela că membrii Comisiei nu știu ce atribuții are aceasta. Dar mă întreb, nici judecătorul și nici reprezentanții prefecturii și ai CJ Brașov nu știu? Aici vedem că se cer clarificări la AEP și Guvern. De ce nu este invitată AEP la ședințele Comisiei pentru a oferi clărificări?

Al doilea lucru este faptul că 4 din cei 5 membri ai comisiei au acceptat „punerea la dispoziție la sediul Instituției Prefectului, în prezența reprezentantului instituției, domnul Toma Bogdan, a documentelor care au stat la baza emiterii ordinului de prefect nr. 255/21.03.2022”. Comisia a fost înființată pentru organizarea referendumului și nu pentru a verifica listele cu semnatari. Verificarea a fost făcută de către Instituția Prefectului și a stat la baza emiterii Ordinului de Prefect pentru înființarea Comisiei.

Al treilea lucru este acela că se cere Consiliului Local Dumbrăvița aprobarea datei de 19.06.2022 ca dată de desfășurare a referendumului. În ședința CL Dumbrăvița din 21 aprilie, primarul Popa Zachiu a refuzat să introducă pe ordinea de zi suplimentară un proiect de hotărâre prin care să fie supusă la vot data desfășurării referendumului. Rămâne ca acest proiect de hotărâre să fie introdus într-o ședință următoare.

De asemenea, a fost propus un amendament la unul din proiectele de hotărâre, prin care se introduce alocarea sumeni de 32.000 de lei cheltuieli pentru desfășurarea referendumului. Amendamentul a fost aprobat. Suma a fost estimată după referendumul desfășurat în 2021 la Codlea.

***

ANI a constatat starea de incompatibilitate pentru primarul din Dumbrăvița, Popa Zachiu. La aceasta se adaugă și multe nereguli depistate la controlul Curții de Conturi

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.