arh. Andrei Fanciali

Am urmărit, prin Zoom, ultima ședință a CTATU din cadrul Primăriei Municipiului Brașov, în care s-a discutat subiectul Centrului Civic și al așa-zisei obligații a administrației de a aproba un PUZ care să includă realizarea unei catedrale în această zonă.

Ceea ce m-a surprins nu a fost afirmația în sine, ci vehemența cu care a fost repetată de aproape toți cei prezenți: consilieri locali, reprezentanți ai primăriei și ai bisericii. S-a vorbit ca și cum lucrurile ar fi deja definitiv stabilite, ca și cum Consiliul Local nu ar mai avea altă opțiune decât să aprobe documentația.

Sunt brașovean și am locuit o lungă perioadă chiar în Centrul Civic. Însă următoarele rânduri le scriu în calitate de arhitect care lucrează cu legislația urbanismului în activitatea curentă. În plus, timp de trei ani am activat în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții, unde am verificat inclusiv legalitatea elaborării și aprobării documentațiilor de urbanism — PUD, PUZ și PUG — atât la proiectanți, cât și la administrațiile publice locale. Cunosc procedura nu doar teoretic, ci și din interiorul mecanismului instituțional prin care asemenea documentații sunt elaborate, avizate și aprobate. Din acest motiv nu pot rămâne pasiv când se transmite publicului o idee trunchiată: aceea că o hotărâre judecătorească ar putea obliga automat Consiliul Local să aprobe un PUZ, indiferent de conținut, de procedura legală, de avize, de consultarea publică și de interesul general al orașului.

Această prezentare este, în opinia mea, incompletă și induce în eroare. Repetată suficient de des, ajunge să pară un adevăr incontestabil. În realitate, lucrurile sunt mult mai nuanțate, iar dacă aceste nuanțe nu sunt explicate public, există riscul ca brașovenii să creadă că nu mai este nimic de făcut. De aceea, cred că este necesară o clarificare despre ce poate obliga o instanță, ce nu poate obliga, ce spune legea despre aprobarea unui PUZ și de ce consultarea publică, avizele și interesul public general nu sunt simple obstacole administrative.

1. Hotărârea judecătorească nu poate înlocui legislația în domeniul urbanismului

Se afirmă că hotărârea judecătorească definitivă obligă Consiliul Local Brașov să aprobe un PUZ pentru Centrul Civic în care să fie inclusă o catedrală.

O hotărâre judecătorească trebuie respectată, dar nu poate fi executată prin încălcarea legii. Instanța poate obliga autoritatea publică să acționeze, adică să impună modificarea sau elaborarea unei documentații de urbanism, dar nu poate obliga Consiliul Local să aprobe automat un PUZ, indiferent de proiect, de avize, de consultarea publică și de legalitatea documentației.

Conținutul unui PUZ nu se dictează prin sentință. Instanța nu se poate substitui proiectantului, Arhitectului-Șef, comisiilor tehnice, avizatorilor, Consiliului Local și nici procedurii legale. Cu atât mai puțin poate impune aprobarea unei soluții urbanistice concrete fără parcurgerea etapelor prevăzute de lege.

Legea nr. 350/2001 este foarte clară. Potrivit art. 56 alin. (6), documentația poate fi promovată spre aprobare numai dacă este completă, elaborată conform legii și are avizele și acordurile prevăzute de lege. Potrivit art. 56 alin. (7), Consiliul Local nu este obligat să aprobe orice documentație — el are obligația de a emite o hotărâre prin care aprobă sau respinge documentația.

2. Oportunitatea nu dispare dacă PUZ-ul este inițiat de primărie

În cazul unui PUZ inițiat de un investitor privat, art. 32 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 350/2001 prevede obținerea avizului de oportunitate. Prin acest aviz se stabilesc, conform art. 32 alin. (4), teritoriul reglementat, categoriile funcționale, indicatorii urbanistici obligatorii, dotările de interes public necesare, asigurarea accesurilor, parcajelor, utilităților și capacitățile de transport admise.

Însă dacă PUZ-ul este inițiat chiar de autoritatea publică, mecanismul nu funcționează identic ca în cazul unui inițiator privat, pentru că primăria nu își emite formal un aviz de oportunitate sieși. Dar asta nu înseamnă că necesitatea studierii oportunității dispare. Dimpotrivă, când inițiatorul este însăși autoritatea publică, oportunitatea trebuie fundamentată și mai riguros, pentru că documentația privește interesul public al întregului oraș, nu doar interesul unui singur beneficiar.

Art. 34 din Metodologia aprobată prin Ordinul MDRT nr. 2701/2010 prevede expres că, pentru PUZ-urile inițiate de autoritățile publice, tema, obiectivele și cerințele se elaborează cu sprijinul unui grup consultativ format din specialiști și instituții relevante: compartimentul de specialitate, Comisia tehnică de urbanism, autoritatea de mediu, comisia de urbanism a consiliului local și alte instituții interesate. Tot art. 34 alin. (2) prevede că, în funcție de impactul estimat al PUZ, administrația poate aduce la cunoștința publicului intenția de elaborare și obiectivele acestuia tocmai pentru „identificarea și evaluarea unor posibile opinii și interese divergente, în vederea determinării oportunității planului în interes public”.

Cu alte cuvinte, dacă există opinii puternic divergente în oraș, acestea nu sunt doar un inconvenient politic, sunt parte din procedura legală de fundamentare a oportunității.

3. Consultarea populației nu este o formalitate

Legea nr. 350/2001 prevede, la art. 57, că participarea publicului se realizează prin informare, consultare și alte forme prevăzute de lege. Art. 58 stabilește că autoritățile publice locale asigură organizarea și desfășurarea procesului de participare a populației. Art. 59 definește informarea publicului, iar art. 60 definește consultarea ca proces prin care autoritățile colectează și iau în considerare opiniile publicului. Art. 61 prevede că informarea și consultarea se desfășoară diferențiat, în funcție de amploarea și importanța documentației.

Consultarea nu este, așadar, un pas formal făcut doar pentru a bifa o cerință din procedură. Este o etapă obligatorie și esențială, prin care opiniile cetățenilor trebuie analizate și luate în considerare înainte de adoptarea unei decizii.

Metodologia aprobată prin Ordinul nr. 2701/2010 merge și mai departe. Art. 3 prevede că informarea și consultarea publicului se efectuează în toate fazele procesului și sunt parte integrantă a procedurii de inițiere, elaborare, avizare și aprobare. Art. 5 prevede că procesul se finalizează printr-un raport al informării și consultării publicului, iar acest raport fundamentează decizia autorității de aprobare sau de respingere a planului. Mai mult, art. 5 alin. (3) prevede expres: „în baza raportului informării și consultării publicului, consiliul județean/consiliul local poate solicita modificarea și completarea documentației de urbanism supuse aprobării.”

De aceea, dacă în cazul Centrului Civic există un număr foarte mare de observații împotriva amplasării unei construcții de cult de asemenea scară în această zonă, ele nu pot fi ignorate. Sunt elemente relevante, în procedura legală de fundamentare a oportunității urbanistice. Ele pot justifica respingerea sau modificarea soluției, repoziționarea amplasamentului sau identificarea unui alt teren adecvat — soluție pe care chiar dispozitivul sentinței o recunoaște prin trimiterea la „repoziționarea terenului concesionat”.

4. Sentința trebuie executată legal, nu mecanic

Instanța de contencios administrativ poate obliga o autoritate publică să emită un act, să soluționeze o cerere sau să efectueze o operațiune administrativă, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004. Dar această obligație nu poate fi înțeleasă ca o derogare de la legislația urbanismului. Cum spuneam mai sus, în cazul unui PUZ, legea impune o anumită procedură, avize, consultare publică, raport de specialitate și o decizie motivată a Consiliului Local. Instanța nu poate substitui aceste etape și nu poate transforma o obligație de a acționa legal într-o obligație de a aproba nelegal.

Hotărârea trebuie interpretată în sensul ei firesc: autoritatea locală trebuie să ducă la bun sfârșit o procedură urbanistică legală, să respecte drepturile recunoscute prin hotărâre și să găsească o soluție prin PUZ. Dar soluția finală trebuie să fie legală, avizată, fundamentată, consultată public și compatibilă cu interesul public general.

Dacă în urma acestei proceduri rezultă că amplasarea unei asemenea construcții în Centrul Civic nu este oportună, nu este susținută de avize, nu răspunde interesului public sau generează o opoziție publică majoră, Consiliul Local nu poate fi obligat să aprobe acea soluție.

5. Proprietatea privată este protejată, dar nu blochează proiectele publice majore

Un alt subiect discutat intens în ședință a fost cel al intangibilității proprietății private. S-a invocat faptul că proprietatea privată ar fi „sfântă” și că, prin urmare, nu s-ar putea regândi zone din  Centrului Civic din cauza unor proprietăți private.

Art. 44 alin. (3) din Constituție prevede expres că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire. Art. 44 alin. (6) prevede că despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

Instrumentul legal există, așadar: exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubire justă. Legea nr. 255/2010 enumeră categoriile de lucrări declarate de utilitate publică. Prin modificările aduse de Legea nr. 233/2018, la art. 2 alin. (1) au fost adăugate, printre altele, lit. k) — lucrări de interes public local de conservare a spațiilor verzi existente (definite conform Legii nr. 24/2007) și/sau de amenajare de noi spații verzi, în orașe și municipii — și lit. l) — lucrări de interes public local de regenerare urbană a terenurilor neconstruite și a imobilelor cu fostă destinație industrială. În plus, art. 2 alin. (3) lit. d4) din Legea 255/2010 prevede că unitățile administrativ-teritoriale, prin autoritățile publice locale, pot avea calitatea de expropriator pentru lucrări de interes public local de construcții administrative, sociale și culturale, de sănătate, învățământ și sport.

Există și o nuanță importantă, care se uită mereu: art. 10 din Legea nr. 33/1994 prevede că cercetarea prealabilă a exproprierii verifică încadrarea în planurile de urbanism aprobate potrivit legii. Cu alte cuvinte, exproprierea presupune un PUZ legal aprobat ca premisă. Deci, întâi se elaborează și se aprobă documentația de urbanism și abia apoi se declarară utilitatea publică și se realizează exproprierea. Nu invers.

În plus, Legea nr. 24/2007 recunoaște importanța spațiilor verzi intravilane pentru calitatea mediului, sănătatea populației și accesul la recreere. Într-un centru civic, spațiul public, spațiul verde, echipamentele publice, funcțiunile culturale și administrative nu sunt simple preferințe estetice, sunt componente ale interesului public general.

Dacă Municipiul Brașov consideră că Centrul Civic trebuie restructurat cu adevărat în interesul orașului, prin spații publice, spații verzi, funcțiuni culturale, administrative sau alte dotări publice soluția nu este abandonarea proiectului în fața unor dezvoltări izolate.

6. În concluzie

Consiliul Local Brașov trebuie să respecte hotărârea judecătorească. Dar trebuie să o respecte în condițiile legii. Un PUZ nu poate fi aprobat automat, la solicitarea unei instanțe. El trebuie să fie rezultatul unei proceduri legale: fundamentare, consultare publică, avize, raport de specialitate și decizie motivată. Dacă această procedură arată că soluția propusă nu este oportună pentru Centrul Civic, Consiliul Local are dreptul și obligația să ceară modificarea documentației, repoziționarea amplasamentului sau identificarea unei soluții alternative.

Aprobarea unui PUZ fără avize, fără fundamentare, fără consultare publică reală sau împotriva concluziilor procedurii nu ar însemna respectarea hotărârii judecătorești. Ar însemna încălcarea legislației urbanismului și ar produce un act lovit de nulitate prin chiar art. 65 alin. (2) din Legea 350/2001.

Închei prin a sublinia din nou că Centrul Civic nu este o parcelă oarecare. Este una dintre cele mai importante zone ale Brașovului.

Viitorul acestei zone și, în bună măsură, direcția de dezvoltare a Brașovului, depinde de o viziune coerentă pentru întregul Centru Civic, nu de soluții punctuale, negociate sau impuse fragmentar. O asemenea zonă nu poate fi tratată prin intervenții izolate, parcelă cu parcelă, fără o logică urbană clară, fără continuitate spațială și fără o strategie asumată pentru spațiul public, mobilitate, funcțiuni, densitate și relația cu restul orașului. Centrul Civic trebuie gândit ca un proiect de oraș, nu ca o simplă sumă de interese private și intervenții punctuale.