Art Encounters vă invită vineri, 17 aprilie 2026, ora 18:00, la expozițiile deschise la ISHO Office 1. Cele două expoziții personale sunt construite în dialog și reunesc practici artistice distincte în jurul unor teme comune precum timpul, natura și relația dintre corp, materie și mediul înconjurător.
Vineri, 17 aprilie 2026, ora 18:00, la ISHO Office 1:
Nona Inescu: Afterlife – Still life, curatoriată de Diana Marincu,
Oláh Gyárfás: Colțul ciobit al cubului / The Broken Corner of the Cube, curatoriată de Ami Barak,
și
Artist & curator talk: Nona Inescu, Oláh Gyárfás, Diana Marincu, Ami Barak. Moderator Dana Diminescu
Fundația Art Encounters vă invită sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 17:00, la un dialog deschis între artiști și curatori, organizat în contextul celor două expoziții personale prezentate în paralel: Nona Inescu: Afterlife – Still life și Oláh Gyárfás: Colțul ciobit al cubului / The Broken Corner of the Cube.
Cele două expoziții personale sunt construite în dialog și reunesc practici artistice distincte în jurul unor teme comune precum timpul și natura, înțeleasă ca un recipient al unor micro-universuri care nu pot fi pe deplin cunoscute prin cercetare, ci și prin artă. Împreună, ele propun o reflecție asupra relației dintre corp, materie și mediul înconjurător.
Expoziția Nonei Inescu aduce în prim-plan o practică interdisciplinară ce include fotografie, obiect, instalație, video și sunet, explorând relația dintre corpul uman și mediul înconjurător dintr-o perspectivă postumanistă. Lucrările sale combină elemente anatomice cu forme geologice și botanice, propunând noi ecologii ale fragilității și rezilienței.
În paralel, Oláh Gyárfás explorează relațiile dintre natură, materialitate și imaginar prin sculpturi și obiecte realizate din materiale precum cânepă, fân, ghips, textile și lemn. Formele sale antropomorfe și arhaice deschid spații de tranziție între lumi, epoci și sisteme de gândire.
Expozițiile pot fi vizitate în perioada 17 aprilie – 6 iunie 2026, de joi până sâmbătă, între orele 12:00- 18:00.
Discuția de sâmbătă va fi moderată de Dana Diminescu, sociolog și cercetător cunoscut pentru activitatea sa în domeniul studiilor culturale și al mobilității, care va ghida dialogul dintre artiști și curatori, oferind publicului un context extins de înțelegere.
Pornind de la teme comune precum timpul, natura și relația dintre corp, materie și mediu, acest artist & curator talk propune o explorare aprofundată a conceptelor din spatele celor două expoziții și a dialogului dintre ele.
*****
Nona Inescu (n. 1991) trăiește și lucrează între Atena și București. Practica sa interdisciplinară include fotografie, instalație, sculptură și video și explorează relația dintre corpul uman și mediu dintr-o perspectivă postumanistă. Lucrările sale reflectă asupra interdependenței dintre formele de viață și asupra timpului geologic, conturând o estetică a coexistenței între biologic și tehnologic.
Oláh Gyárfás (n. 1975) este artist și designer, interesat de relațiile dintre natură, materialitate și identitate. Lucrările sale, realizate din materiale naturale precum cânepa, fânul sau lemnul, îmbină sculptura și designul cu referințe arhaice, construind forme antropomorfe încărcate de simbol și emoție.
*****
Expozițiile și programul de evenimente fac parte din proiectul “Plante cu trei capete”, co-finanțat de AFCN și susținut de parteneriatul strategic cu Banca Transilvania, de Catena – partener expoziție, Ploom – partener evenimente și ISHO. Proiectul este realizat în parteneriat cu: UVT Arte, UVT FLIFT, Catinca Tăbăcaru Gallery, Sector 1 Gallery. Partneri media: Revista Arta, Radio România Cultural, Empower Artists, Contemporary LYNX, RFI România, Zeppelin, Igloo, Propagarta.
Acest proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.


Leave a Reply