Șomaj tehnic sau program de lucru redus la Primăria Brașov, Consiliul Județean Brașov și instituții din subordine

Primăria Brașov

Având în vedere modul în care evoluează această pandemie, dar și impactul pe care îl are asupra economiei, în ultima perioadă am avut o serie discuții cu sindicatul, cu colegii din primărie și din instituțiile din subordinea Consiliului Local, pentru a identifica cele mai bune soluții pentru angajați. Asta, în condițiile în care o parte dintre ei nu mai pot să își desfășoare activitatea, în cazul altora activitatea este mai redusă și, în același timp, trebuie să îi protejăm pe oameni împotriva răspândirii coronavirusului.

Într-o primă etapă, toți angajații care aveau zile de concediu restante din anul 2019, au trebuit să și le efectueze, toți cei care aveau ore suplimentare, acestea nu au fost plătite, ci s-au compensat cu timp liber. Cei care au dorit să stea cu copiii acasă, au făcut acest lucru. Am introdus sistemul de telemuncă. Acum am ajuns într-o altă etapă, în care, pe lângă aceste măsuri, trebuie să mai introducem altele noi. Trebuie să ținem cont și de faptul că, în urma analizei pe care am facut-o cu Direcția Fiscală și Serviciul Buget, încasările la bugetul local vor fi reduse, astfel că această reducere va afecta și bugetul de cheltuieli privind salariile. Pentru a face față acestei reduceri, trebuie să luăm măsuri din timp, astfel încât să ne asigurăm că vom putea să plătim salariile până la sfârșitul anului, iar angajații să nu își piardă locurile de muncă. Astfel, având în vedere prevederile OUG nr. 32/2020, angajații din instituțiile în care a fost sistată activitatea din cauza declarării stării de necesitate, au intrat în șomaj tehnic. În cazul celorlalți angajați, unde activitate trebuie menținută, am luat decizia de a reduce programul de lucru cu o zi și, implicit, reducerea cheltuielilor cu salariile. Sper ca în acest fel să reușim să echilibrăm balanța de venituri și cheltuieli a municipiului Brașov, iar după trecerea acestei pandemii, să reușim să revenim la normal” a declarat primarul George Scripcaru.

În ceea ce privește reducerea cheluielilor salariale la societățile în care Municipiul Brașov este acționar sau deține părți sociale (SC Compania APA SA, SC RATBv SA, SC RIAL SRL n.n.) și în cazul regiilor (Regia Pădurilor Kronstadt) primarul a declarat „Am transmis o solicitare către conducerile societăților și regiilor în care Municipalitatea este acționar ca, în cel mai scurt timp, acolo unde este cazul, să pună în aplicare aceleași prevederi privind salariații. Astfel, în cazul în care sunt angajați care nu mai au, în această perioadă, activitate, aceștia să intre în șomaj tehnic. În cazul celor unde activitatea s-a redus, în consecință să se reducă și programul de lucru. În același timp, am solicitat Consiliilor de Administrație din aceste societății și regii să reducă cu 50% indemnizația membrilor CA.

Este o perioadă grea pentru toată lumea și trebuie să fim conștineți că impactul economic se va răsfrânge, inclusiv, asupra cheltuielilor salariale. Dacă vrem să îi protejăm pe angajații pentru perioada care va veni după trecerea acestei pandemii, este bine să luăm acel măsuri care poate au, pe termen scurt, un impact negativ, dar pe termen lung vor avea ca efect menținerea echilibrului dintre cheltuieli și venituri, și implicit protejarea locurilor de muncă”.

Consiliul Județean Brașov

Conducerea administraţiei judeţene a luat decizia ca începând de luni, 6 aprilie, pe perioada stării de urgenţă, să realizeze economii la buget prin diminuarea cu 20% a programului de lucru al aparatului propriu al Consiliului Judeţean Braşov, cu reducerea corespunzătoare a salariilor angajaţilor. Măsuri au fost dispuse şi în ceea ce priveşte angajaţii din instituţiile de cultură, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi Serviciul Judeţean pentru Protecţia Plantelor.

Am considerat că trebuie să luăm nişte măsuri şi în ceea ce înseamnă funcţionarea aparatului propriu al Consiliului Judeţean Braşov. În decursul timpului am făcut pe cât posibil să păstrăm o anumită încadrare salarială a personalului din executiv şi din unităţile subordonate ale Consiliului Judeţean. Ştiu că nu am fost pe placul tuturor cu aceste măsuri, dar am făcut în aşa fel încât să privesc lucrurile cât se poate de realist. Am avut şi reprezentanţi din legislativul judeţean care ne-au combătut şi au încercat să blocheze această iniţiativă a noastră. De această dată am luat câteva măsuri, discutate în prealabil cu fiecare dintre colegii mei şi cu reprezentanţii instituţiilor de cultură. Astfel, pe o perioadă de timp, angajaţii muzeelor, Bibliotecii Judeţene, Centrului Cultural Reduta şi Şcolii Populare de Arte vor intra în şomaj tehnic. De asemenea, conform prevederilor Codului Muncii, am diminuat programul de lucru de la 40 de ore pe săptămână, la 32 de ore, cu diminuarea corespunzătoare a salariului fiecărui angajat. Practic, angajaţii vor primi 80% din salariu. Această măsură am luat-o ţinând cont de ceea ce se întâmplă în mediul economic şi consider că este o dovadă de înţelegere şi de solidaritate în această perioadă critică. Trebuie să ne asumăm întru totul actul managerial, fiindcă vedem că sunt foarte multe cheltuieli de funcţionare care trebuie îndreptate către unităţile medicale. În felul acesta colegii mei au înţeles că doar împreună putem să facem echipă şi să sprijinim depăşirea acestui moment extrem de critic pentru fiecare dintre noi”, a explicat preşedintele CJ Braşov Adrian-Ioan Veştea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.