Recital de trombon și tubă cu György Gyivicsán și Gergely Lukács, în 15 iunie la Filarmonica Brașov

Duminică, 15 iunie, de la ora 18:00, la Sala Patria va avea loc un recital inedit de trombon și tubă, organizat de Buffet Crampon împreună cu Filarmonica Brașov, care va fi susținut de doi artiști de renume: György Gyivicsán și Gergely Lukács. Evenimentul va avea loc în Sala Mică a Sălii Patria, iar accesul este gratuit.

Alături de Ana-Maria Negrea la pian, cei doi artiști vor interpreta un program variat și spectaculos:

• Giovanni Battista Pergolesi – Sinfonia

• Gioachino Rossini / Niccolò Paganini – Moses Fantasy

• András Romhányi – To Home

• Jean-Baptiste Arban – Fantasy and Variations on The Carnival of Venice

György Gyivicsán, solist de talie internațională și profesor de trombon, a absolvit Universitatea din Szeged în 2001, iar ulterior și-a continuat studiile la Freiburg sub îndrumarea legendarului Branimir Slokar. În timpul studiilor a obținut o bursă la Orchestra Simfonică Radio din Berlin, iar în 2003 a câștigat prestigiosul Concurs Internațional de la Porcia, Italia. În 2004 a devenit membru permanent al Slokar Quartet, alături de care a susținut turnee și a înregistrat numeroase CD-uri. După obținerea diplomei de solist la Universitatea din Berna în 2005, a început cariera didactică la Facultatea de Muzică din Szeged, unde predă în prezent. A fost invitat să concerteze și să susțină cursuri de măiestrie în peste 20 de țări, printre care Japonia, Brazilia, Argentina, Coreea de Sud, SUA, Italia și Austria. În 2013 a obținut titlul de Doctor în arte muzicale (DLA) la Academia de Muzică “Franz Liszt” din Budapesta. Cântă pe un trombon Antoine Courtois.

Gergely Lukács, unul dintre cei mai promițători tubiști ai generației sale, este din 2021 tubist principal al Operei de Stat din Ungaria. A studiat la Academia de Muzică „Franz Liszt” din Budapesta, fiind elev al reputatului Roland Szentpáli. A debutat ca solist în 2014, la Budapesta, iar apoi a colaborat cu Filarmonica Pannon și Orchestra Donaufest din Germania. În 2017 a ajuns în finala emisiunii „Virtuozii” și a primit Medalia Batthyány și Premiul Junior Prima. În 2018 a fost distins cu bursa Annie Fischer, iar un an mai târziu a obținut locul II la două importante competiții internaționale de tubă: la Tours (Franța) și la International Tuba Conference din Iowa City (SUA). În 2019 și-a lansat primul album solo, Fifty Shades of Tuba, și este membru fondator al formației Heavy Brass Guys, singurul cvartet activ de tube din Bazinul Carpatic.

Recitalul de duminică deschide o săptămână muzicală bogată la Filarmonica Brașov. Marți, 17 iunie, de la ora 19:00, în Sala Patria, Duo Catharsis va susține un recital de muzică franceză pentru voce și pian. Joi, 19 iunie, stagiunea cu numărul 147 se încheie printr-un concert simfonic special, susținut de Orchestra Filarmonicii Brașov sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, cu Gabriel Croitoru în ipostaza de solist. În program: Concertul pentru vioară de Jean Sibelius, Ucenicul vrăjitor de Paul Dukas și Till Eulenspiegel de Richard Strauss.

Leave a Reply

Your email address will not be published.