Executivul a aprobat, în ședința din 22 mai 2025, la propunerea Ministerului Dezvoltării, alocarea sumei de 484.115.000 lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvemului, pentru asigurarea finanțării unor proiecte de investiții în infrastructura aeroportuară din județele Dolj (250 milioane de lei), Maramureș (65 de milioane de lei), Mureș (108,35 de milioane de lei) și Satu Mare (60,76 de milioane de lei).
Proiectele sunt finanțate prin Programul Operațional lnfrastructură Mare (POIM) 2014-2020, și, în prezent, lucrările de modernizare a aeroporturilor sunt în desfășurare, progresul fizic fiind considerabil, dar blocajele financiare pun în pericol finalizarea acestora, ceea ce ar conduce la o scădere a fluxurilor comerciale, la reducerea investițiilor și la pierderea unor avantaje strategice la nivel european.
Astfel, prin aplicarea acestor măsuri, se urmărește menținerea conectivității aeriene și consolidarea poziției strategice a României în domeniul transporturilor aeriene și se evită recuperarea, de către Comisia Europeană, a sumei de un miliard de lei, fonduri europene nerambursabile.
Alocarea acestei sume are în vedere volumul lucrărilor rămase de executat, graficul de plăți actualizat, precum și faptul că aeroporturile respective nu dispun de surse alternative directe sau bugetare pentru asigurarea finanțării necesare finalizării investițiilor.
foto: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei
Leave a Reply