Expert Forum a analizat datele despre finanțarea campaniei publicate pe 17 aprilie de Autoritatea Electorală Permanentă pe portalul finantarepartide.ro. EFOR a lansat deja un raport despre finanțare bazat pe datele disponibile pe 11 aprilie, respectiv un raport privind finanțarea precampaniei în primele trei luni ale anului 2025 și un raport despre finanțarea campaniei prin social media.
- Chiar și în condițiile în care se publică aceste date, transparența procesului este limitată. Public putem vedea doar câți bani au declarat competitorii, nu și cine este donatorul sau persoana/entitatea care a furnizat un împrumut candidatului sau partidului. Aceste raportări ar trebui să includă sursa venitului (numele donatorului sau a persoanei/entității care a acordat un împrumut), peste anumite valori.
- Chiar dacă acestea sunt veniturile declarate, considerăm că au existat anumite costuri care au fost plătite de terți în mod netransparent. De exemplu, am observat o rețea de conturi Facebook care au promovat reclame cu peste 200,000 de lei în perioada 8-14 aprilie; aceste conturi au fost dezactivate la momentul publicării acestui raport. De asemenea, se poate observa activitatea unor conturi sau rețele de conturi de pe Tik Tok care susțin anumiți candidați sau îi denigrează pe alții fără niciun fel de marcaj sau asumare. Putem intui că o parte din aceste costuri nu sunt asumate de competitori și deci nici raportate.
- Veniturile totale declarate au ajuns la 69,7 milioane de lei, iar cheltuielile au ajuns la 67,7 milioane de lei.

Venituri
Contribuții ale candidaților
- Contribuțiile candidaților au ajung la 24,9 milioane de lei, față de 13,8 milioane de lei cât s-a declarat în prima săptămână. Cel mai mult au declarat candidații independenți Victor Ponta – 16,7 milioane de lei și Nicușor Dan – 4,4 milioane de lei. Lavinia Șandru și Daniel Funeriu, care declaraseră câte 50,000 de lei în prima săptămână au ajuns la 2,7 milioane de lei, respectiv 800 mii de lei. Cristian Terheș a declarat 100 mii de lei, iar Ion John Banu Muscel și Silviu Predoiu câte 80,000 de lei. Ceilalți candidați – Crin Antonescu, George Simion, Elena Lasconi și Sebastian Popescu – nu au declarat contribuții din fonduri primite de candidați.
- Majoritatea fondurilor (98%) provin din împrumuturi. La Victor Ponta nu putem deduce dacă este vorba de împrumuturi de la persoane fizice sau juridice, iar la Nicușor Dan, Daniel Funeriu și Lavinia Șandru este vorba exclusiv de persoane fizice. Din totalul contribuțiilor declarate de Victor Ponta, 24 de mii de lei sunt din donații, iar restul din împrumuturi. Restul candidaților au declarat doar fonduri din venituri proprii (360 mii de lei)

Transferuri ale partidelor
- Valoarea totală a transferurilor de fonduri colectate de partide a ajuns la 44,7 milioane de lei, crescând de la 25,2 milioane de lei, cât a fost la ultima raportare.
- Cei mai mulți bani au fost transferați pentru candidatul Crin Antonescu (Alianța România Înainte), adică 38,5 de milioane de lei, astfel: PSD – 34,1 milioane de lei, UDMR – 2,4 milioane de lei, PNL – 2 milioane de lei; transferurile au fost realizate doar din fonduri private, fără subvenții. UDMR și PNL nu au mai transferat bani de la ultima raportare. PSD rămâne principalul contributor la campania lui Crin Antonescu.
- AUR a transferat pentru candidatul George Simion din împrumuturi încă un million de lei, față de cele 5 milioane de lei deja raportate pe 11 aprilie. Nu se putem identifica dacă acestea provin de la persoane private sau juridice, întrucât partidul a notat împrumut în bani de la persoane fizice și/sau persoane juridice.
- USR a transferat încă 160 mii de lei față de 120 de mii de lei deja raportați, tot din subvenții; celelalte partide nu au declarat subvenții.
- Observăm că partidele politice raportează doar fonduri private pentru a le putea deconta după alegeri, putând astfel să păstreze și subvențiile și să le cheltuie pentru alte servicii.

Cheltuieli
- În total, competitorii au cheltuit 67,7 de milioane versus 13,7 milioane de lei, cât declaraseră în prima săptămână, respectiv 47 de milioane de lei, cât au declarat în prima săptămâna de la alegerile de anul trecut.
- Cele mai mari cheltuieli s-au făcut astfel:
- Crin Antonescu / Alianța România Înainte – 45,3 milioane de lei – 66% din totalul cheltuielilor. Cheltuielile candidatului depășesc la acest moment veniturile, care sunt de 38 de milioane de lei.
- Victor Ponta – 11 milioane de lei – 16%
- George Simion (AUR) – 5,2 milioane de lei – 8%
- Nicușor Dan – 4 milioane de lei – 6%
- Lavinia Șandru (PUSL) – 1,3 milioane de lei – 2%


- Din total, 42% s-au cheltuit pentru servicii online (28 mil. lei), 41% pentru reclamă în radio/tv/presă (28 milioane de lei), 10% pentru tipărituri (7 mil. lei – din care 358 mii lei pentru afișe) și pentru alte cheltuieli – 3% (2,2 mil lei). În acest ultim capitol intră o diversitate de cheltuieli, inclusiv consultanță, vestimentația voluntarilor, servicii mandatar financiar, închirieri de spații sau transport
- PSD a cheltuit 43 de milioane de lei: 57% din bani s-au cheltuit pe promovare TV (25 mil. lei), 37% pentru online (16 mil. lei), 1% pentru tipărituri (538 de mii) și 2% pentru diverse (1 mil. lei). PSD a plătit 310 mii de lei pentru sondaje. Din date nu reiese că PSD a mai investit în vestimentație pentru voluntari, în condițiile în care la alegerile trecute plătise sume considerabile.
- UDMR a cheltuit 975 mii de lei: 53% din bani, adică 523 mii de lei pentru online (mai mulți furnizori), 25% pentru tipărituri (242 mii lei) și 206 mii de lei (21%) pentru radio/presă/tv.
- PNL a cheltuit doar 348 de mii de lei, pentru diverse și 89 mii de lei pentru online.
- Victor Ponta a cheltuit 11 mil. lei, comparativ cu 4,3 milioane de lei la prima raportare, din care 60% pentru online (6,6 milioane) și 20% pentru radio/tv/presă (2,1 mil lei). Din fondurile plătite pentru online 2,1 milioane au mers către un contract pentru producție de materiale electorale TIKTOK și difuzare materiale de propagandă electorală online bannere. Pentru vestimentație a plătit 1,3 mil. lei (12%), iar pentru tipărituri 654 mii lei (6%). Candidatul a plătit și 152 mii de lei pentru sondaje.
- Nicușor Dan a cheltuit 99% din bani, adică 4 milioane de lei pentru online.
- AUR a plătit toții banii, adică 5,2 milioane de lei pentru tipărituri (Broşuri, pliante şi alte materiale de propagandă electorală tipărite). Cu toate acestea, este neverosimil ca partidul să nu fi cheltuit bani pentru online. EFOR a raportat că AUR a cheltuit bani pentru promovarea unor reclame politice de la începutul campaniei (vezi rapoartele de mai sus). Doar pagina oficială a lui George Simion a cheltuit pentru 9 reclame 40 de mii de lei între 8 Apr – 14 Apr 2025. La beneficiar figurează partidul și nu o firmă subcontractată. De asemenea, contul oficial G. Simion de pe Tik Tok include numeroase postări care sunt marcate ca publicitate politică. Se ridică în acest context întrebarea dacă raportarea este eronată sau dacă anumite cheltuieli nu au fost raportate.
Leave a Reply