Alegerile prezidențiale din turul 1 au marcat un moment de cotitură, aducând în prim-plan un lider controversat, cu o retorică mesianică și o viziune contrară valorilor europene ale societății românești și a angajamentului țării noastre față de principiile democratice – numele lui este Călin Georgescu.
Popularitatea sa a fost alimentată de promisiuni populiste și de un discurs polarizant, captivând segmente diverse ale electoratului. Popularitatea acestui candidat sugerează o nevoie acută a electoratului pentru soluții radicale într-un context marcat de nemulțumiri și diviziuni.
Georgescu a reușit să atragă sprijin prin apel la valori tradiționale sau mesaje naționaliste, acest lucru putând să reflecte dorința electoratului pentru răspunsuri clare, dar și simbolice, mai ales în fața complexităților lumii moderne.
- Liderul carismatic și discursul iluzoriu
Anul 2024 reprezintă și anul în care a existat, poate, cea mai mare confuzie la alegerile pentru funcția de președinte. Oferta slabă de candidați, o societate divizată și încărcată de emoție și frustrare adunate de 35 de ani fac loc în lista de candidați și lui Călin Georgescu, liderul carismatic dacă vorbim în termenii lui Weber, o figură extraordinară așa cum este percepută de adepți, cu calități excepționale. Un lider văzut ca având capacitatea de a rezolva crize interne și internationale prin autoritatea sa.
În contexte de criză, liderii carismatici sunt percepuți ca salvatori, capabili să redreseze situația. Călin Georgescu își face apariția în aceste alegeri nu prin campania electorală, ci, așa cum afirmă narcisistic, „printr-o chemare”, încercând și, se pare, reușind să-și creeze imaginea unicului care are soluțiile necesare și miraculoase pentru rezolvarea tuturor problemelor societății românești. Când ascultăm discursul său aproape că nu mai știm dacă ne vorbește un candidat pentru președinția unei țări europene și democratice sau un lider mesianic care se adresează cultului propriu.
Mesianismul politic al lui Călin Georgescu se bazează mult pe emoție și devotament personal, discursul său repetând narativul iubirii de țară și față de popor.
Așadar, succesul lui Călin Georgescu în primul tur poate fi interpretat prin teoria lui Max Weber, ca o manifestare a autorității carismatice, alegătorii fiind atrași de un discurs iluzoriu, care promite o schimbare radicală, salvarea națiunii și reconstrucția nu doar economică, ci și morală. Dar morală din perspectivă religioasă, autoritară, cu încălcarea sau ignorarea drepturilor.
Poziționarea lui Georgescu ca lider exceptional care are soluții pentru orice problemă l-a așezat în viziunea votanților ca cel care este capabil să răspundă crizei generale din România (și nu numai). Sătui de o clasă politică mizeră, parcă etern într-o criză economică și identitară, votanții lui Călin Georgescu au căzut pradă mrejelor unui individ care vorbește calm, ce pare stăpân pe sine și pe ceea ce comunică, un lider care poate vorbi ore întregi cursiv, chiar dacă halucinant.
Ce poate perpetua un lider mesianic, acest „salvator providențial” dacă nu ideea că democrația nu este suficientă pentru a rezolva crizele și că el este răspunsul?
Liderii carismatici, cum este și acest politician, construiesc un „popor imaginar”, unificându-l printr-un discurs care promite salvarea, dar în realitate candidatul nu face nimic altceva decât să excludă poporul din procesul democratic, decizional. Să ne uităm la lideri politici precum Putin, Hitler sau Hugo Chávez, în care carisma nu a făcut nimic altceva decât să devină un instrument al oligarhiei.
- Criză, libertate și lideri autoritari
În perioadele de criză, oamenii sunt dispuși să renunțe la libertatea personală în schimbul promisiunii siguranței oferite de un lider perceput ca salvator. Mai mult, oamenii pot fi atrași de lideri autoritari sau mesianici, iar psihologia maselor joacă un rol important în acceptarea unor astfel de lideri.
Incertitudinea și frica sunt două elemente care determină oamenii să caute siguranță în lideri autoritari sau mesianici. Cu un război aproape de graniță, cu „traume” post-pandemice, cu inflația ridicată și o situație economică imprevizibilă, cu zeci de ani de nemulțumire față de clasa politică și o societate care acceptă distribuția inegală a puterii și ierarhii bine definite (Hofstede), oamenii caută ordine, control și stabilitate. Călin Georgescu apare într-o astfel de situație socială, oferind declarativ stabilitate, pace și bunăstare și cerând la schimb loialitate și susținere necondiționată.
România este o țară care nu lucrează bine cu incertitudinea, iar în contextul în care anxietatea crește pe fond social și politic, cetățenii încep un transfer de responsabilitate către un lider perceput ca salvator. Georgescu reușește să mobilizeze această categorie de votanți, oferindu-le un sens colectiv și un discurs pe care ei își doresc să îl audă, chiar dacă este unul fals. Poate fi analizat votul dat lui Georgescu și prin prisma temerii, fricii de incertitudine, dar și din frica asumării de responsabilitate?
Erich Fromm vine cu conceptul de „fugă de libertate” și ne spune, pe scurt, că, deși libertatea este un ideal uman fundamental, oamenii pot experimenta anxietate atunci când sunt eliberați de constrângerile externe, cum ar fi tradițiile sau autoritățile, deoarece aceasta implică asumarea responsabilității pentru propria viață și alegerile făcute. Odată cu obținerea libertății, oamenii se confruntă cu sentimentul de izolare și alienare, deoarece își pierd conexiunile cu structuri sociale rigide și sigure. Fromm subliniază că unii oameni aleg să renunțe la libertatea personală pentru a evita acest sentiment de singurătate, optând pentru supunerea față de autorități sau sunt în regulă cu ideea de a se conforma.
În viziunea lui Rancière, democrația este o mișcare constantă de contestare și luptă împotriva ierarhiilor. Prin urmare, ura împotriva democrației pe care o regăsim în discursurile extremiste provine și din faptul că democrația destabilizează în mod continuu structurile puterii și ordinea socială.
Este necesar astăzi mai mult ca niciodată de gândire critică, de dezvoltarea capacității de a fi autonomi și cred că electoratul lui Georgescu (și al oricărui partid extremist) nu trebuie ignorat de orientările politice echilibrate, fie ele de dreapta sau stânga. Votanții nu trebuie blamați și excluși prin reacții agresive, ci votul dat de ei în turul 1 ar trebui să fie un semnal de alarmă că este nevoie de mai multă analiză și mai multă atenție din partea politicului, de dezvoltarea gândirii critice și educație în rândul cetățenilor și de o societate civilă puternică, gata să reacționeze la derapaje, să conteste. Nimeni nu trebuie să ignore acest electorat dacă nu dorește să vadă în continuare cum deliberarea democratică este înlocuită cu obediența față de o figură autoritară.
Poate întreaga clasă politică trebuie să mediteze atent la cele întâmplate la aceste alegeri, iar semnalul dat de cetățeni – că vor predictibilitate economică, bunăstare și echitate – să nu mai fie ignorat.
- Discurs și putere
Dacă privim discursul prin prisma lui Foucault, un lider mesianic folosește un discurs care asociază propriul său rol cu salvarea, progresul sau schimbarea radicală. Politicianul-mesia devine central prin construirea unui discurs de putere care îl legitimează ca unic agent al schimbării. Georgescu și-a construit discursul plasându-se ca unicul care poate cu adevărat să „redea demnitatea României” sau să „salveze poporul”, să mențină pacea. În acest context, succesul său în turul 1 reflectă abilitatea de a controla narativul dominant, utilizând teme precum patriotismul, anti-corupția și suveranitatea pentru a modela percepțiile alegătorilor. Limbajul lui Georgescu oferă doar aparent o viziune clară, întrucât el nu oferă, de fapt, nicio strategie sau soluție concretă, ci doar un discurs compus din multe cuvinte care dau impresia unei cunoașteri. Încearcă Georgescu să reducă spatiul nostru democratic la o singură voce dominantă, a lui?
- Simulacru și hiperrealitate
Dacă am privi prin teoriile lui J. Baudrillard, am putea spune că imaginea lui Georgescu este construită ca un simulacru al salvatorului, o construcție artificială bazată pe proiecțiile și așteptările colective. El este un lider care nu este ceea ce este, ci doar ceea ce pare a fi, candidatura lui putând fi privită ca un produs al hiperealității. Într-o eră a rețelelor sociale și a mediatizării excesive, figura sa publică este modelată mai degrabă de imaginea creată – un „lider incoruptibil” – decât de faptele reale sau de competențele sale politice.
Nu ar trebui să ignorăm nici puterea simbolică, mesianismul bazându-se pe capacitatea liderului de a controla simbolurile și semnificațiile. El devine figura centrală a narațiunilor care explică trecutul, justifică prezentul și promit un viitor mai bun. Prin monopolizarea acestor narațiuni, Georgescu a reușit să contureze percepțiile publicului său și să modeleze aspirațiile colective.
Asistăm la un spectacol, cum ar spune Goffman – interacțiunile sociale devin un spectacol teatral în care indivizii își asumă roluri și „joacă” pentru publicul lor. Astfel, Georgescu își creează o imagine pe care încearcă să o mențină pentru a obține acceptarea celorlalți și în turul 2, când de fapt alegătorii ar putea vota cel mult pentru o proiecție idealizată a lui Georgescu, alimentată de campanii digitale și narative simplificate, în locul unei analize critice a programului său, pe care, de fapt, nu-l cunoaște nimeni.
Are România nevoie de „salvare”? Sau e o falsă problemă pentru un stat democratic, pro European și pro atlantic, care se confruntă mai degrabă cu o criză sistemică, în care partidele tradiționale sunt văzute ca ineficiente, necesitând o reformă profundă?
Leave a Reply