În această perioadă municipalitatea continuă investițiile în creșterea siguranței în trafic, dar și pentru descongestionarea acestuia. Pe lângă finalizarea lucrărilor la Centrul de control trafic, primăria implementează în această perioadă un sistem electronic de informare cu privire la condițiile de trafic din interiorul municipiului, apariția unor ambuteiaje, accidente, executarea de lucrări, restricții de circulație și gestionarea locurilor de parcare publice, parte a proiectului „Sistem centralizat de monitorizare și control al traficului în Municipiul Braşov”.
Sistemul include montarea unor panouri electronice informative în zonele de intrare în oraș intens circulate și drumul spre Poiana Brașov, iar în parcările publice din centrul istoric și cele din Tractorul se vor instala panouri care vor informa conducătorii auto cu privire la locurile de parcare libere.
„Una dintre componentele importante ale sistemului de control al traficului este cea legată de informarea cetățenilor cu privire la condițiile din trafic, dar și dacă sunt locuri de parcare libere într-o anumită zonă. În următoarele zile vom finaliza montarea unor panouri electronice informative la intrările în oraș dinspre București, Sibiu și Târgu Mureș. În felul acesta, cei care ne vizitează orașul vor ști din timp care sunt zonele pe care ar trebui să le evite, pentru că sunt lucrări sau incidente rutiere, vor avea informații despre starea carosabilului, dar și despre evenimentele care se desfășoară în oraș în acea perioadă. Un astfel de panou va fi montat și pe drumul spre Poiana Brașov și pe lângă informații legate de trafic sau de locurile de parcare libere din stațiune, vor putea afla informații despre starea pârtiilor și despre funcționarea transportului pe cablu. La toate parcările din zona centrului istoric vor fi, de asemenea, panouri care vor conține informații despre locurile de parcare libere, astfel încât șoferii să nu mai fie nevoiți să facă ture în zona parcărilor ca să găsească un loc de parcare liber. Aceste informații se vor găsi și pe o aplicație care va fi lansată odată cu finalizarea proiectului”, a explicat primarul George Scripcaru.
Conform reprezentanților Flash Lighting Services, firma care realizează lucrările, în anumite locații au fost finalizate fundațiile, iar în zilele următoare se vor amplasa stâlpii și panourile informative.
Municipalitatea va amplasa 17 astfel de panouri în următoarele locuri:
Panouri trafic:
- DN 1, intrarea dinspre București, pe Calea București, în dreptul benzinăriei MOL;
- DN 1, intrarea dinspre Sibiu, și DN 73, dinspre Bran, pe Calea Făgărașului, după terminalul RAT BV și parcarea pentru autocare;
- DN 13, intrarea dinspre Târgu Mureș după pasajul Fartec, înspre oraș;
- DN 1 E, Brașov – Poiana Brașov, pe Șirul Livezii, în dreptul parcului Schaffler;
- DJ 103, Sânpetru – Brașov, str. 13 Decembrie, în zona intersecției cu Aleea Constructorilor. Acest panou are rol de informare și pentru locuitorii din cartierul Tractorul.
Panouri locuri de parcare:
- Parcare Eroilor 1, tronsonul cuprins între sensul giratoriu de la Casa Armatei și străduța spre primărie;
- Parcare Eroilor – Primărie, tronsonul cuprins între zona hotelului Capitol și Patria;
- Parcare 15 Noiembrie – Patria, de la intersecția b-dului 15 Noiembrie cu str. Castanilor până la trecerea de pietoni de după tribunal;
- Parcare 15 Noiembrie – tribunal, de la trecerea de pietoni până la sensul giratoriu de la AFI;
- Parcare str. Poarta Șchei, tronson cuprins de la Poarta Șchei până la intersecția cu str. Diaconu Coresi;
- Parcare str. Nicolae Bălcescu, de la intersecția cu Diaconu Coresi până la magazinul STAR;
- Parcare Eroilor – STAR, tronson cuprins de la magazinul Star la Modarom;
- Parcare Lungă 1, tronsonul cuprins între cinema Astra și Casa Armatei;
- Parcare Lungă 2, tronsonul cuprins între cinema Astra și Casa Armatei, partea stângă. Acesta va fi utilizat și ca panou informativ despre condiții de trafic;
- Parcare Iorga – primărie, pentru parcările destinate publicului din zona primăriei;
- Parcare Turnului 1, de la intersecția cu str. 13 Decembrie până la Universitatea Spiru Haret;
- Parcare Turnului 2, de la Universitatea Spiru Haret până la Serviciul de pașapoarte.
Lucrările sunt derulate de asocierea dintre Flash Lighting Services (lider) și Urban Scope*. Valoarea acestei achiziții este de 37.166.563,04 lei cu TVA inclus, din care valoare eligibilă finanțare nerambursabilă prin Programul operațional Regional: 36.799.282,53 lei cu TVA, din care etapa I (POR 2014-2020): 17.256.433,05 lei cu TVA, iar etapa II-a (POR 2021-2027): 19.910.129,99 lei cu TVA, valoare eligibilă: 19.542.849,48.
Termenul de implementare a proiectului este sfârșitul acestui an.
*Pe lângă cei doi ofertanți, din asociere fac parte și următorii subcontractanți: SolvIT Networks SRL, Altimate, Blue Road, Swarco Traffic Romania, Protehnic Instal Hvac S.R.L., Aua Tech Support, Proconstruct S.R.L.
Foto: Primăria Brașov
Leave a Reply