Oportunitate de formare pentru profesorii de gimnaziu: Ateliere online de introducere în educația cinematografică

Asociația Bloc Zero organizează în perioada 4 – 11 octombrie cinci ateliere de formare pentru profesori care au ca scop familiarizarea participanților cu principiile educației prin film și ale educației cinematografice. Atelierele vor fi organizate online, iar participarea este gratuită. 

Sunt invitați să se înscrie profesorii interesați de educație prin film sau educație cinematografică și/sau de noi instrumente de predare și de educație non-formală, care predau elevilor din ciclul de învățământ gimnazial. Atelierele sunt deschise profesorilor din toată țara, indiferent de materia pe care o predau sau de experiența anterioară în proiecte similare. 

Atelierele vor fi coordonate de Oana Ghera, coordonatoarea programului educațional KinoȘcoala și a platformei educaționale asociate proiectului, Kinoteca Bloc Zero, și de către Maria Cârstian, formator în educație cinematografică și educație alternativă prin film.

Fiecare atelier va avea o durată de  5 ore, concentrate într-o singură zi de formare. 

Fiecare persoană înscrisă poate participa la un singur atelier, repartizarea fiind făcută în funcție de alegerea exprimată la momentul completării formularului de înscriere disponibil aici: https://forms.gle/TntKbQAVJKhJ8XCGA

Pentru atelierele organizate în perioada 4-6 octombrie termenul limită pentru înscrieri este 2 octombrie, ora 12:00, urmând ca înscrierea să rămână deschisă până în data de 7 octombrie, ora 12:00 pentru atelierele organizate în datele de 10 și 11 octombrie.

Calendarul atelierelor

4 octombrie, orele 13:00 – 18:00

5 octombrie, orele 10:00 – 15:00

6 octombrie, orele 10:00 – 15:00

10 octombrie, orele 10:00 – 15:00

11 octombrie, orele 10:00 – 15:00

În urma participării la curs, profesorii vor primi acces în mod gratuit la un catalog de peste 20 de filme adecvate vârstei și intereselor elevilor din ciclul gimnazial,  însoțite de materiale educaționale dedicate, prin intermediul platformei online de vizionare Kinoteca Bloc Zero (http://www.kinoteca.bloczero.ro/).

Profesorii selectați se angajează să organizeze cel puțin 2 proiecții de film la clasă în perioada imediat  următoare participării la atelier,  folosind resursele puse la dispoziție în cadrul programului.

Testimoniale ale altor profesorii participanți la atelierul intensiv de educație prin film organizat de Asociația Bloc Zero în cadrul proiectului în  mai 2024

Un curs interactiv, antrenant, plăcut. Am învățat mult de la echipa asociație și de la ceilalți participanți.”

A fost unul dintre cele mai frumoase și utile cursuri la care am participat în ultimul timp datorită echipei de formatori, a fluxului de idei și a formatului interactiv care a inclus activități practice în jurul scurtmetrajelor vizionate. De asemenea, cursul m-a ajutat să îmi îmbunătățesc cunoștințele despre limbajul de specialitate și capacitatea de a analiza filmele și de a le folosi în scop educațional.”

“A fost un bun prilej de a cunoaște noi metode de lucru cu elevii și de a-mi crea viitoare proiecte pentru lecțiile pe care le voi desfășura în perioada următoare la clasă. Sunt sigură că participarea mea la acest curs va avea un impact pozitiv asupra activității mele la clasă și implicit asupra elevilor mei.”

Testimoniale ale elevilor participanți în program

Am descoperit că materialul vizual are un impact mult mai puternic în a înțelege anumite informații decât lecțiile școlare obișnuite.”

În urma programului, am învățat că un film trebuie vizionat cu atenție la detalii pentru a fi  înțeles cu adevărat. Pentru a înțelege mesajul e nevoie să știi să interpretezi maniera în care este exprimat în imagini.”

Despre proiectul KinoȘcoala – Educație prin film

Atelierele fac parte din activitățile proiectului  „KinoȘcoala – Educație prin film, ediția a II-a” desfășurat în perioada martie 2024- noiembrie 2024  de către Asociația Bloc Zero în parteneriat cu profesori și  instituții de învățământ din toată țara.

Proiectul KinoȘcoala – Educație prin film își propune crearea unui context pentru introducerea educației prin film în școlile din România prin organizarea de cursuri de formare pentru profesori, dar și prin crearea unui pachet de resurse de educație prin film adaptat nevoilor profesorilor și elevilor activi în ciclul de învățământ gimnazial, compus din filme de scurtmetraj disponibile spre vizionare la clasă prin intermediul platformei online  Kinoteca Bloc Zero, dublate de din  broșuri educaționale care vor aprofundează și analiza temele de discuție și procedeele formale specifice filmelor propuse. 

În prima fază a proiectului,  10 profesoare active în școli din localități precum București, Codlea, Constanța, Craiova, Mărășești, Râmnicu Vâlcea și Seimeni au participat la un atelier de formare intensivă  la București în perioada 9 -12 mai. Ulterior participării la atelier, acestea au organizat la clasă proiecții de film și activități de educație cinematografică în perioada mai – iunie la care au participat peste 1200 de elevi. 

Despre Asociația Bloc Zero și platforma Kinoteca 

Înființată în 2019, Asociația Bloc Zero propune dezvoltarea unor proiecte și programe de educație prin cultură care să ofere profesorilor interesați acces la resurse educaționale alternative, adecvate pentru dezvoltarea setului de competențe cheie pentru secolul 21 în rândul elevilor din România.

Echipa asociației are o bogată experiență în promovarea și susținerea implementării filmului ca instrument educațional în școlile din România, membrii acesteia fiind implicați activ în dezvoltarea unor programe de educație cinematografică/ prin film precum Education à l’image, CinEd, One World Romania la Școală sau Kinoteca.

Prin catalogul de resurse pe care îl propune, platforma video educațională Kinoteca invită profesorii să abordeze lecțiile într-o manieră inovatoare, prin introducerea de activități interactive și dezbateri create în jurul vizionărilor de film menite să stimuleze dialogul, abordările colaborative, gândirea critică, creativitatea, dar și să îi familiarizeze pe elevi cu principii cheie din sfera educației cinematografice și audio-vizuale.

——————————

Seria de ateliere de formare pentru profesori face  parte din proiectul KinoȘcoala – Educație prin film, ediția a II-a”, organizat de Asociația Bloc Zero cu co-finanțarea Administrației Fondului Cultural Național în perioada martie – noiembrie 2024.

Programul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele programului  pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published.