Despre relația dintre atenție și artă printr-o serie de cinci evenimente Developing Art între 26  – 29 septembrie, la București

Proiectul AtTension. Complicities of Moving Bodies este un demers coregrafic interdisciplinar conceput pe baza vastei experiențe a Asociației Developing Art de a lucra la intersecția dintre știință și artele performative, experiență focalizată în acest caz asupra relației dintre atenție ca aspect selectiv al gândirii manifestat în mișcarea corpului și performanța artistică, fie în dans, teatru, film, sau chiar artă vizuală. Între 18 și 21 septembrie au avut loc două ateliere conduse de Gordana Vukov Ciganijik (artistă/activistă, Serbia) și de Ana Marija Marinov (artistă, Croația), aplecându-se asupra conceptelor de safe space, respectiv de memorie somatică, referindu-se la poveștile pe care corpul le înmagazinează dincolo de filtrul rațiunii, oferind căi de accesare și de experimentare cu aceste concepte în practica artistică.

Săptămâna aceasta, proiectul AtTension continuă cu o serie de cinci evenimente acoperind teme diverse, de la modul în care ne raportăm la relația dintre vârstă, corp și mișcare și cum să fim prezenți în corp la fenomenul de burn-out și stres.

Programul de evenimente începe joi, 26 septembrie, de la ora 18:30, la Modul Cărturești, cu AtTension – Certain things will cease to be visible, o lectură performativă realizată și interpretată de Andreea Novac, prin care adresează critic și reflexiv relația dintre vârstă, corp și mișcare, vorbind deopotrivă despre modul în care se configurează discursul legat de corpurile în proces de îmbătrânire și despre stereotipurile, imaginile și valorile asociate vârstei în contextul dansului profesionist. Prin acest eveniment, Andreea Novac își dorește să accentueze o perspectivă asupra vârstei nu ca limitare, ci ca pe un alt mod de a fi în mișcare, un alt plan de expresie.

Andreea Novac este coregrafă, performer și comunicatoare. A studiat Psihologia la Universitatea Bucureşti şi apoi Coregrafia la Universitatea Națională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” București. Este pasionată de creaţie coregrafică, educaţie artistică, discurs teoretic şi performativ. A trecut prin numeroase stagii de formare profesională și artistică, a participat la rezidențe naționale și internaționale, a creat spectacole de dans și performance, coregrafie pentru teatru şi film, lucrează interdisciplinar, susţine ateliere de dans contemporan.

În data de 27 septembrie de la ora 19:30, la Sandwich Studio, în cadrul Malmaison, Alina Ușurelu (artistă multidisciplinară și co-fondatoare a Developing Art) va susține o sesiune de lectură și va dărui o serie de cărți dintr-o selecție realizată de asociație, la intersecția unor domenii ca arta, filosofia și sociologia. Selecția va putea fi consultată în curând și pe raftul de la Modul Cărturești, iar o parte din ele vor putea fi împrumutate de la Sandwich Library, în urma unei donații făcute de echipa proiectului, în spiritul susținerii și dezvoltării unei comunități de cititori iubitori de artă și de cercetare interdisciplinară. Și aici intrarea este liberă, dar dat fiind numărul limitat de locuri, înscrierile se fac în acest formular.

Evenimentele continuă în spațiul Sandwich Studio, sâmbătă 28 septembrie, între orele 10:30 și 12:30, Irina Marinescu va susține AtTension – Puterea vulnerabilității, un atelier de dans–terapie în care participanții se vor conecta la propriile corpuri, la senzațiile și emoțiile întrupate, pentru a conștientiza prin dans și mișcare că „vulnerabilitatea nu înseamnă câștig sau pierdere, ci este despre curajul de a apărea și de a fi văzut atunci când nu ai niciun control asupra rezultatului. Vulnerabilitatea nu este o slăbiciune, este cea mai mare măsură a curajului”, după spusele cercetătoarei americane Brené Brown. Într-un context global extrem de stresant, reconectarea cu propria vulnerabilitate și cu valoarea ei se poate dovedi o sursă neașteptată de sănătate emoțională și relațională.

Atelierul este deschis tuturor adulților, indiferent de vârstă și experiență în mișcare, în limita a 10 participanți. Facilitatoarea Irina Marinescu este dansatoare și performer încă din 2009, studiind cu profesioniști români și din străinătate diferite limbaje de dans și forme ale artelor spectacolului – Feldenkrais, Viewpoints, Axis Syllabus, Das Theater Feedback Method, Contact Improvisation, Gaga. Este membră co-fondatoare a Asociației Developing Art.

Tot sâmbătă, 28 septembrie, între orele 12:00 și 16:00, Alina Ușurelu va susține la Modul Cărturești o plimbare și discuție performativă intitulată AtTension – Corpul Hipersenzorial – moduri de a asculta și a fi atent(ă). Participanții vor fi ghidați să exploreze felul în care deschiderea propriului corp, pornind de la acțiuni simple precum mersul conștient, sau ascultarea activă, poate duce la schimbări de percepție asupra relației dintre mediul interior și mediul exterior. Alina Ușurelu este un facilitator a cărei activitate se focalizează în ultima perioadă asupra practicilor eco-somatice, carevasăzică a metodologiilor prin care corpul și percepția pot fi dezmărginite în raport cu mediul înconjurător. Intrarea la acest eveniment este liberă, dar locurile sunt limitate, așa încât doritorii sunt rugați să se înscrie folosind acest formular.

Nu în ultimul rând, duminică, 29 septembrie, Irina Marinescu va susține la Modul Cărturești o reprezentație a one-woman-show-ului său Munca, emoțiile și energia intră într-un bar, între orele 18:30 și 19:30. Spectacolul este rezultatul cercetărilor artistei din cadrul unei rezidențe artistice din 2022, centrată pe tema epuizării, urmărind modurile în care relațiile de lucru, energiile investite în muncă și presiunile de gen se manifestă în corp. Spectacolul dezvăluie povești întrupate, multifațetate și inclusive de gen, despre fenomenul de burn-out. Este important de menționat că Irina Marinescu este și pasionată de stand-up, așa încât publicul se poate aștepta la o abordare în care umorul are un rol important. La fel ca în cazul celorlalte evenimente găzduite de Modul Cărturești, intrarea va fi liberă, dar numărul de locuri este limitat, așa încât doritorii sunt invitați să se înscrie folosind acest formular.

Proiectul AtTension. Complicities of Moving Bodies va porni apoi înspre Zlarin, Croația, în luna octombrie, ajungând la începutul lunii noiembrie la Subotica, în Serbia, implicând comunități locale de artiști, încurajând dialogul de idei și facilitând întâlnirea între artiști și public pe coordonate practice și conceptuale, la nivel internațional.

Detalii despre proiectul AtTension. Complicities of Moving Bodies se găsesc pe site-ul https://www.developingart.org/ și pe pagina de Facebook We are Developing Art.

AtTension. Complicities of Moving Bodies este un proiect al Asociației Developing Art, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național – AFCN.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Leave a Reply

Your email address will not be published.