Eroii de Brașov au alergat pentru 9 cauze relevante în cadrul cursei cu obstacole a comunității, ediția a unsprezecea. Donațiile continuă până pe 20 septembrie

Fundația Comunitară Brașov alături de co-organizatorii Cartier Coresi și Decathlon România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, au organizat a unsprezecea ediție a cursei cu obstacole a comunității, Brașov Heroes.

Din 2014 și până astăzi, în cele 10 ediții Brașov Heroes plus una pilot, organizate până acum, Fundația a strâns fonduri și a acordat finanțări în valoare de 1.606.289 de lei pentru 112 proiecte locale din ariile: social, sănătate, educație, cultură, protecția animalelor și a mediului.

Anul acesta, au luat startul peste 1.700 de alergători și au fost prezenți câteva sute de spectatori. Brașovenii, dar și cei care iubesc acest oraș, s-au bucurat duminica trecută de conectare cu alți oameni din comunitate, de o vreme superbă, dar mai ales au cunoscut cauzele prezente în program, pe partenerii și pe susținătorii de cursă lungă care au propus activități de recreere și de relaxare pentru bucuria celor mici și a celor mari.

Ziua a început cu un moment de celebrare și de recunoaștere: a fot premiată implicarea ambasadorilor – fiecare dintre cele 9 cauze a ales ambasadorul care a urcat pe scenă și care i-a reprezentat cu mândrie. Au fost acordate premii și pentru cauzele care au reușit să își mobilizeze cu energie și cu sens micro-comunitățile, precum și un premiu special, pentru o tânără care acum are 15 ani și a participat la fiecare ediție Brașov Heroes din 2014 încoace. Mesajul emoționat al reprezentantului asociației ”Bastonul Alb” a fost: ”Viața se salvează cu viață.”, contează perspectiva din care privești situația în care te afli, fiind unicul responsabil pentru modul în care alegi să te bucuri cu adevărat de ce trăiești și să faci ca viața ta să conteze.

Înainte de startul celor 5 tipuri de curse, a avut loc încălzirea cu Marius Grancea, un moment energizant, în care alergătorii mici și mari se distrează și se conectează. Alergătorii au avut mulți susținători la Start, s-au bucurat de un traseu prin pădure și pe drumul forestier din zona Lacului Noua, de obstacolele pregătite de echipa de organizare, iar la Finish, cu toții au primit medalia de erou de Brașov, simbol al implicării lor în comunitate. La final, a avut loc premierea celor mai rapizi alergători la cursele cronometrate. Cursa familiilor a fost necronometrată, la ea au participat peste 1.000 de persoane de toate vârstele, alături de patrupezii din familie. Este a treia ediție la care participă persoane nevăzătoare însoțite în cursă de voluntari.

Brașov Heroes #11 continuă până pe 20 septembrie. Ambasadorii strâng bani pentru cauzele susținute, brașovenii sunt încurajați să doneze până pe 20 septembrie, astfel ca toți cei care rezonează cu una sau mai multe cauze să poată contribui la o comunitate mai bună. Până acum s-au strâns peste 290.000 de lei pentru cele 9 cauze.

6 dintre cele 9 cauze pentru care brașovenii și toți cei care își doresc să susțină Brașovul sunt invitați să doneze până pe 20 septembrie mai au nevoie de susținere pentru a-și atinge obiectivele financiare, iar 3 dintre cauze și l-au depășit.

  1. ”Super Bunici 2.0” propus de Asociația Eduevo – a ajuns la 75% din obiectivul propus
  2. ”Psiholog în Școala de la sat/Școala Părinților” propus de Asociația Grow and Know – a ajuns la 68% din obiectivul propus
  3. „Călătorie spre incluziune 2” propus de Asociația Bastonul Alb – a ajuns la 80% din obiectivul propus
  4. ”Safe childhood – Prevenție și Intervenție Timpurie” propus de Asociația Rază de Speranță În Intervenția și Terapia Tulburărilor din Spectrul Autist – a ajuns la 50% din obiectivul propus
  5. ”Adolescenţi mai puternici în lupta cu bullying-ul şi dependențele” propus de Asociația Educația Te Salvează – a ajuns la 92% din obiectivul propus
  6. ”Ateliere pentru un Viitor Sustenabil” propus de Asociația Adapt Clima Pro Terra – a ajuns la 22% din obiectivul propus
  7. ”BOOKaDog” propus de Asociația Care for dogs – a ajuns la 106% din obiectivul propus
  8. ”Dăruiește un dascăl și a doua șansă copiilor care vor să meargă la școală!” propus de Asociația Casa Bună Sânpetru – a ajuns la 109% din obiectivul propus
  9. ”Cei de IERI pentru cei de AZI! Pentru un viitor mai bun” propus de A.D.D.I.P. (Asociația pentru dezvoltarea Durabilă și Integrare Profesională) – a ajuns la 155% din obiectivul propus

Toți cei care doresc să le afle povestea, să cunoască organizațiile, echipa de proiect și ambasadorii, sunt invitați să intre pe https://brasovheroes.ro/proiecte-actualeSite-ul garantează transparența, donațiile sunt actualizate zilnic astfel încât în timp real se poate vedea suma strânsă de fiecare cauză.

Brașov Heroes este un program pentru care lucrăm timp de mai multe luni. Energia fantastică a unei singure zile ne încarcă bateriile cu recunoștință, apreciere și conștientizarea la cald a ce înseamnă să faci Bine cu sens, să oferi cadrul în care comunitatea se mobilizează exemplar. Le mulțumesc tuturor celor care fac ca această întâlnire a Binelui înfăptuit să fie posibilă: echipei extinse, voluntarilor care vin în dimineața evenimentului la ora 6.00 și își donează timpul, celor 2 co-organizatori, Cartier Coresi și Decathlon, celor 13 parteneri corporate, celor peste 40 de susținători, și multelor companii care vin cu alergători să petrecem ziua împreună. Sunt recunoscătoare tuturor celor care au alergat și au donat pentru cele 9 cauze, pentru că le pasă, au încredere că Binele se face cel mai bine în echipă, împreună. Vă așteptăm să donați până pe 20 septembrie dacă nu ați făcut acest lucru încă. Fiecare contribuție contează!” – Iulia Teodora Florea, Director Executiv al Fundației Comunitare Brașov, organizatorul Brașov Heroes.

Foto: Fundația Comunitară Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.