Întâlniri comunitare la Sibiu și București pe tema violenței domestice

În România 1 din 3 femei este în pericol – fizic, psihologic, socio-economic sau sexual, uneori chiar la ea acasă.

Violența domestică nu este o chestiune privată, ci ne privește pe toți, pentru că oricine poate fi afectat direct sau indirect. Inclusiv bărbații. Un cartier unde se tolerează violența în familie ajunge să fie un cartier cu multe probleme sociale: hărțuire la muncă sau pe stradă, șantaj, probleme de sănătate fizică sau psihică etc.

Comunitatea poate însă descuraja sau preveni tiparul violenței, abordând mai des tema în public și aducând informații utile mai aproape de casele oamenilor.

Vino să ne cunoaștem și să afli cum poți fi chiar tu parte din schimbare.

Când și unde?

SIBIU: 

– marți, 13 august, de la ora 14:00 la Cafeneaua UNIMAT din Șelimbăr (Sibiu), eveniment dedicat vecinilor;

– sâmbătă, 24 august, de la ora 9:00, Sibiu, eveniment dedicat specialiștilor cu rol în intervenție (psihologi, asistenți sociali etc.);

– luni, 2 septembrie, de la ora 17:00, Sibiu,  eveniment dedicat Sibienilor (indiferent de cartierul de proveniență), locație în zona centrală, revenim cu detalii.

BUCUREȘTI: 

– miercuri, 21 august, sectorul 1, Calea Plevnei, nr. 29, revenim cu detalii legate de oră.

Acțiunea se desfășoară în cadrul proiectului european StoP Violenței Domestice. Află mai multe detalii aici: https://aleg-romania.eu/stop-communitymatters/.

A.L.E.G. este o organizație neguvernamentală activă din 2004 în domeniul combaterii și prevenirii violenței împotriva femeilor și promovării egalității de gen. Află mai multe detalii despre activitatea noastră aici: https://aleg-romania.eu.

Violența domestică este una dintre cele mai mari probleme sociale din Europa. Cu toate acestea, pentru că violența se întâmplă de cele mai multe ori acasă, fenomenul este privit ca o chestiune privată și adesea neabordată, făcând abuzul să fie unul invizibil.

Cauzele fundamentale ale violenței împotriva femeilor sunt adânc înrădăcinate în structurile societale și în normele sociale, care sunt susținute și transmise în comunitățile în care trăim din generație în generație. Acesta este motivul pentru care consorțiul StoP consideră că programele comunitare sunt vitale pentru a aborda în mod adecvat violența domestică acolo unde se întâmplă, atunci când se întâmplă.

Modelul StoP a fost dezvoltat în Germania în 2010 și extins în Austria, unde operează în 25 de comunități locale. Consorțiul StoP își propune acum să extindă acest model în Franța, Belgia, Cehia și România, cu obiectivul pe termen lung de a replica modelul în toată Europa. Ideea principală este bazată pe faptul că fiecare persoană poate să își aducă aportul în a face schimbări în comunitate, promovând ideea de implicare activă și de curaj a cetățenilor, arătând că violența domestică nu este o chestiune privată. Scopul StoP este de a construi și consolida rețele comunitare, astfel încât violența împotriva femeilor să nu mai fie tolerată, ascunsă sau ignorată.

StoP va funcționa pe următoarele principii:

  • Integrarea comunitară a problemei violenței domestice
  • Organizarea de grupuri de lucru cu localnici de toate vârstele, indiferent de gen, etnie sau alte criterii de discriminare
  • Încurajarea și împuternicirea comunității de a se implica
  • Implicarea unei rețele comunitare în creșterea, crearea și conducerea tuturor activităților
  • Utilizarea de metode creative, construind campanii de conștientizare la care oamenii răspund pozitiv și care invită cetățenii să participe la nivel comunitar pe termen lung

Leave a Reply

Your email address will not be published.