Primăria Brașov anunță investiții de 64 de milioane de lei în dotări pentru unitățile de învățământ din Brașov din fonduri nerambursabile PNRR

Primăria Brașov continuă programul de investiții în dezvoltarea sistemului educațional. Pe lângă investițiile în construirea de noi unități de învățământ și extindere a celor existente, municipalitatea continuă și programul de dotare a grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov cu echipamentele necesare desfășurării activității în cele mai bune condiții. Astfel, prin intermediul unei finanțări nerambursabile de 13 milioane de euro, obținută prin Planul Național de Redresare și Reziliență, Municipalitatea va dota 64 de unități de învățământ preuniversitar cu echipamente digitale, mobilier și materiale didactice.

În cadrul acestui proiect, primăria a lansat procedura de achiziție pentru încheierea unui acord cadru pentru dotarea cu echipamente digitale a 853 de săli de clasă, 122 de laboratoare, 8 ateliere și 113 cabinete medicale școlare.

Continuăm să investim în infrastructura și dotările dedicate învățământului brașovean pentru a îl duce la același nivel cu orice școală sau grădiniță din Europa. Zilele acestea am lansat procedura de achiziție pentru dotarea claselor, laboratoarelor și cabinetelor școlare cu echipamentele IT necesare desfășurării activității în condiții optime. În curând vom lansa licitația și pentru dotarea cu mobilier a grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov. În total, vorbim de aproape 64 de milioane de lei, fonduri nerambursabile obținute de primărie anul trecut prin Planul național de Redresare și Reziliență. Investiția în educație este o investiție pe termen lung, este cea mai sigură investiție în dezvoltarea unei comunități, iar programul pe care l-am gândit se adresează tuturor grădinițelor, școlilor și liceelor din Brașov, astfel încât aceste condiții să se regăsească peste tot”, a precizat primarul Allen Coliban.

Termenul limită pentru finalizarea acestui acord este 31.03.2025, cu posibilitatea de prelungire până la 24 de luni.

Valoarea estimată a echipamentelor care vor fi furnizate în cadrul acestei achiziții este de 23.306.639,70 de lei, la care se adaugă TVA.

Modalitatea de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț, în care propunerea financiară reprezintă 40 de puncte, caracteristicile tehnice 40 de puncte, termenul de garanție 10 puncte, iar termenul de livrare, alte 10 puncte.

Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16.08.2024.

Proiectul, realizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean, include, pe lângă dotările cu echipamente, și:

– dotarea cu mobilier a 760 de săli de clasă/săli pentru activități extrașcolare sau sportive din unități de învățământ preuniversitar;

– dotarea cu mobilier și materiale didactice specifice a unui număr de 122 laboratoare școlare din unități de învățământ preuniversitar (laboratoare de fizică, chimie, biologie, robotică, matematică);

– dotarea cu mobilier și materiale sportive a 21 de săli de sport.

Proiectul ,„Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Brașov” este finanțat în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C15/MEDU/I11/Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe. Valoarea nerambursabilă solicitată prin acest proiect este 63.894.931 lei, fără TVA.

Foto: Primăria Brașov

Leave a Reply

Your email address will not be published.