British International School of Timișoara, prima școală internațională din vestul țării, a inaugurat azi o superbă clădire în prezența elevilor, părinților și a mai multor oficialități locale, extinzând astfel campusul său din nordul orașului.
Invitat la inaugurarea noii clădiri, Primarul Municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat: „Vă felicit pentru această investiție fanion în educație, care confirmă ambițiile Timișoarei de a întări și prioritiza domeniul educației în viața comunității. Această investiție reconfirmă statutul Timișoarei de oraș magnet pentru tot mai mulți străini care decid să se stabilească la Timișoara și care găsesc aici condiții de educație pentru copiii lor, pe măsura așteptărilor. Mă bucur că această nouă școală nu va rămâne un exemplu izolat și că în următoarele luni, la Timișoara, vom deschide și primele clădiri de școli publice nou construite de administrația publică în ultimele decenii”.
Cu această nouă clădire, campusul va putea găzdui până la 924 de elevi, de la vârsta preșcolară, până la Bacalaureatul Internațional. Este un spațiu generos și creativ, care oferă elevilor și profesorilor un mediu prielnic dezvoltării, cultivă plăcerea de a învăța și contribuie la consolidarea unei comunități reale a elevilor și profesorilor. Capacitatea școlii de a lărgi viziunea elevilor săi asupra lumii și evenimentelor actuale le oferă acestora o mare încredere încă de la o vârstă fragedă, oferindu-le temelia unei dezvoltări armonioase.
Noua clădire va purta numele „Ana Șandor” în onoarea mamei a doi dintre fondatori, fostă profesoară de limba și literatura română la Liceul de Filologie-Istorie Timișoara (actualul Colegiu Național Bănățean), și beneficiază de 3 laboratoare de știință, sală pentru artă, sală pentru muzică și teatru, bibliotecă pe două etaje, 22 de săli de clasă, mai multe săli multifuncționale și un „teacher’s lounge” complet utilat pentru profesori. Prânzul elevilor și profesorilor va fi asigurat de bucătăria proprie și va fi servit în bistro-ul incintei, care poate acomoda simultan 250 de elevi. Există și o cafenea deschisă pe toată durata zilei de școală. Clădirea este realizată astfel încât să nu fie doar un spațiu creativ, ci și sustenabil. Dispunând de panouri fotovoltaice pe acoperiș, pompe de căldură, sisteme de ventilație a sălilor de clasă cu recuperatoare de energie, noua clădire este cea mai eficientă clădire educațională din această zonă.
Dincolo de campusul deosebit, British International School of Timișoara este și cea mai internațională comunitate a orașului de pe Bega, aici învățând actualmente copii de 30 de naționalități, regăsindu-se în corpul didactic profesori din 15 țări. Noua investiție se ridică la peste 6 milioane de Euro, ducând totalul investiției în școală la peste 12 milioane de Euro. Noua clădire completează campusul existent, acolo unde se mai află o clădire din anii 1910, frumos renovată și extinsă acum 4 ani, precum și o sală de sport nou realizată acum 2 ani, un parc pentru pauzele elevilor, terenuri de joacă și sport. Este cu siguranță printre cele mai atractive, inovatoare și bine echipate campusuri educaționale din țară.
De coordonarea realizării noii clădiri s-a ocupat Mulberry Development, o companie premiată de dezvoltare imobiliară fondată de antreprenorul Ovidiu Șandor, având ca parteneri pe partea de arhitectură biroul Andreescu & Gaivoronschi și, pe partea de design interior, studioul Morphoza. Cele mai importante lucrări la noua clădire au fost realizate de către firmele Metal Hammer Bau, Alusystem, Agasi și Melbo.
Așa cum declară Ovidiu Șandor, Președinte al Consiliului British International School of Timișoara: „Nimic nu este mai frumos decât să vezi cum cresc și sunt educați acești copii. Pe lângă un corp profesoral deosebit de motivat, angrenat și pasionat, aceste noi facilități permit școlii să se dezvolte și să ofere elevilor varii alternative de explorare a propriilor pasiuni, înclinații și dorințe. De la artă la științe, de la psihologie la informatică, de la sport la teatru, BIST oferă acum toată paleta de materii și programe extracurriculare”.
Înființată în septembrie 2019 și acreditată COBIS încă din primul an (Council of British International Schools), școala internațională privată mixtă își va vedea prima promoție de absolvenți, cu examenele Bacalaureatului Internațional, în iunie 2024. Instituția oferă o educație pe model britanic și acceptă copii cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, având actualmente peste 600 de elevi și peste 100 de angajați. Sistemul educațional de tip britanic combină un curriculum academic puternic și echilibrat (limbi străine, matematică, științe, tehnologie, arte creative, științe umaniste, științe sociale, educație fizică), alături de anumite activități extracurriculare menite să ajute copiii să se dezvolte emoțional, cultural, social și spiritual.
Ciprian Țiplea, Directorul British International School of Timișoara, a declarat: „Este o mare onoare și o realizare deosebită pentru noi, ca în al cincilea an de funcționare să inaugurăm una dintre cele mai moderne clădiri destinate învățământului din țara noastră. Acesta este un prilej deosebit prin care putem, pe de o parte, să sărbătorim realizările școlii noastre de până acum, iar pe de altă parte, să ne bucurăm pentru elevii noștri și pentru toți cei care fac parte din acest proiect minunat. În acești primi patru ani de existență, școala noastră a obținut cele mai importante acreditări internaționale, a crescut de la 200 de elevi la peste 600 și continuă să aibă un impact semnificativ asupra comunității timișorene. Chiar și după atâtea reușite, suntem doar la început de drum și avem ambiții mari pentru viitor”.
Foto: Ovidiu Micșa
Leave a Reply