Pe Alexandru Lamba îl cunosc de câțiva ani buni, de dinainte să publice prima carte. L-am cunoscut ca fiind un foarte bun cunoscător al literaturii science fiction and fantasy. Între timp a și devenit un foarte bun scriitor pe această direcție literară și recomand toate cărțile publicate. Cartea despre care vorbesc acum, „șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte” nu mai este în zona de science fiction and fantasy, dar așa cum spun mulți care l-au citit, este poate cea mai bună de până acum.
Alexandru Lamba reușește să construiască tipologia nesuferitului și o face prin trei personaje, Horia, Cezar și Călin. Dar nu este doar a nesuferitului, ci a unei persoane pe care vrei s-o eviți, să nu o cunoști. Cei trei băieți sunt respingători prin felul lor de a fi, sunt invazivi, sunt grobieni, sunt „gagicari”, sunt agresivi, sunt banali. Este un roman în care nu regreți după niciun personaj, odată ajuns la final.
Horia, personajul principal ajunge să se respingă pe sine, în primul rând prin distanțarea față de Călin și, în final, să se respingă direct pe sine într-o perioadă de conștientizare a propriei condiții: „Oare a simțit fata aceea că sunt rău și de aceea a preferat să se așeze lângă o vagaboandă bătrână, în zdrențe și care miroase urât, decât lângă mine? Probabil sufletul meu miroase mai tare, pentru cine avea genul ăla de nas.” – pag. 196-197, 8. Confesiunea, șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte, Alexandru Lamba, ed. Litera.
Alexandru încearcă să-i dea o dimensiune umană lui Horia prin latura artistică, acesta refugiindu-se în pictură și sculptură în diferite momente mai grele ale vieții sale.
Formula de „suflet care miroase” este un construct foarte reușit, pe care o să-l și vizualizați în momentul lecturii. De altfel, vizual este tot romanul, la fel ca și cărțile anterioare ale lui Alexandru. Și aceasta este una din calitățile sale scriitoricești, de a construi imagini prin text.
Deși romanul „șapte virtuți deșarte și o păcătoasă moarte” nu intră la categoria science fiction and fantasy ca celelalte publicate, toate au în comun perspectiva apocaliptică. Și nu în sensul că se sfârșește lumea, ci că pentru personajul principal lucrurile pornesc de la o situație normală, dar banală, și pe parcursul lecturii ajungi să vezi un personaj terminat, distrus.
Bun, chiar dacă Horia pare normal la început fiindcă are un job bine plătit și este căsătorit, se vede din primele descrieri că intră la tipologia nesuferitului.
În finalul romanului, Alexandru încearcă să le dea o salvare lui Horia și Cezar, personaje care, o să vedeți, devin apropiate. Cei doi o salvează pe Lara de la prostituție într-o construcție demnă de cinematograful american de acțiune. Finalul romanului este și finalul lui Horia, acesta sinucigându-se imediat după ce a conștientizat că fata pe care o salvase de la prostituție pentru că prin ea își mai vedea salvarea îl iubea pe Cezar și Cezar, la rândul lui, pe ea.
Închei într-o notă interogativă, romanul este împărțit în 9 capitole, fiecare începând cu un citat din predica părintelui Ghenadie și trebuie s-o spun, Alexandru, de ce ai ales să deschizi capitolele cu aceste citate?
Leave a Reply