Am vrut să citesc Haide, zboară odată imediat după ce am văzut recomandarea lui Mihail Vakulovski din Revista GOLAN. Și m-am simțit captivată iremediabil de la prima pagină, uimită să descopăr subiecte și acțiuni mai degrabă tabu din punct de vedere al corectitudinii politice și câteva dileme etice explorate din plin în niște proze cu adevărat scurte, intense, fără un cuvânt „de umplutură”, ca niște shoturi puternice.
Cele mai multe texte din Haide, zboară odată mi-au amintit de câteva seriale care mi-au produs reacții similare. Pe de o parte, cartea asta mi s-a părut de un impact asemănător cu Black Mirror combinat cu Room 104, și spun acest lucru pentru că mă gândesc la intensitatea și complexitatea narațiunii, la credibilitatea și naturalețea dialogurilor, la secvențialitate și precizie, cu o cadența ca de marș, însă lăsând loc neașteptatului, surprizei și indignării, bucuriei de după dezastru și debusolării de după nenorocire. Pe de altă parte, are și ceva de Westworld: un tată transformat în iepure, un copil care cere un cadou inutil și imposibil de obținut, o luptă prin emailuri pentru a compara tragedii, extratereștri veniți în recunoaștere pe planeta noastră, clone ale celor mai detestați oameni din istorie, un sinucigaș împins de pe clădire, chiar dacă nu la propriu, de un copil.
Leave a Reply