Documentele de finanţare pentru două proiecte destinate domeniului sanitar braşovean au fost încărcate zilele trecute în platforma electronică a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, pe Componenta 12 – Sănătate, gestionată de ministerul de resort.
Primul proiect, denumit Terapie intensivă neonatală „Împreună cu părinții”, este în valoare totală de 12.780.177,38 lei şi a fost iniţiat de Consiliul Judeţean Braşov în parteneriat cu Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie „Dr. I.A. Sbârcea”.
În baza acestuia, administraţia judeţeană îşi propune să îmbunătăţească dotările şi să extindă capacitatea compartimentului de ATI nou-născuţi din cadrul Maternităţii prin achiziţia unui număr de 36 de echipamente şi aparatură de screening, printre care 11 incubatoare, 11 ventilatoare şi 11 monitoare pentru funcţii vitale.
Cel de-al doilea proiect se referă la „Dotarea cu echipamente a Cabinetului Planificare Familială din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov”.
Beneficiarul proiectului este Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, ai cărui specialişti l-au elaborat cu sprijinul Direcției Management Proiecte – Consiliul Judeţean Brașov.
Valoarea estimativă maximă nerambursabilă a finanțării alocate este de 394.736,64 lei cu TVA, echivalentul a 80.000 de euro.
Obiectivul proiectului îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești prin dotarea cu echipamente medicale performante și inovative a cabinetului de planificare familială care funcționează în Ambulatoriul Tractorul.
Cabinetul este singurul de acest tip din municipiul Brașov, deserveşte inclusiv pentru comunitățile din împrejurimi, iar serviciile de planificare familială pot fi acesate de toate persoanele, indiferent dacă sunt sau nu asigurate.
Adresarea la cabinet este directă, nu este nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, iar elevii, studenții, persoanele casnice şi persoanele fără venit beneficiază de gratuitate în cadrul Programului Național XII.
Cabinetul este inclus şi în programul de screening pentru cancerul de col uterin din Regiunea Centru. În ultimii trei ani, aici au fost realizate 2883 de consultații de planificare familială, s-au desfăşurat recoltări pentru teste Babeș Papanicolau, teste vizând bolile specifice şi testări HIV.
În baza unei Convenții de colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Brașov, personalul medical a oferit consiliere privind contracepția, infecțiile cu transmitere sexuală și planningul familial pentru beneficiarii instituționalizați în Locuinţa maxim protejată „Casa Adrian” din cadrul Complexului de Servicii Tărlungeni.
Prin intermediul proiectului, cabinetul va fi dotat cu analizor „point of care” pentru infecții cu transmitere sexuală, microscop, ecograf portabil cu sondă abdominală, frigider, echipamente IT, container de deșeuri medicale, instrumentar şi mobilier medical, videoproiector, fond de carte de specialitate, set demonstrativ privind metodele contraceptive, planșe şi mulaje, achiziția urmând să se realizeze în sistem centralizat de către Ministerul Sănătății.
„Aceste proiecte au finanţarea asigurată în totalitate din fonduri europene şi mă bucur că fondurile PNRR ne dau posibilitatea de a îmbunătăţi dotările compartimentului de ATI nou-născuţi din cadrul Maternităţii şi ale cabinetului de planificare familială de la Spitalul Judeţean Braşov. Orice proiect este important şi orice oportunitate financiară trebuie valorificată, astfel că vom continua să scriem proiecte şi să le depunem pe programele europene pe care suntem eligibili”, a declarat Adrian-Ioan Veştea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov.
Leave a Reply